Îmi privesc laptop-ul. Nu că mi-ar fi drag, dar altfel va ieși un text așa cum iese mâncarea din sistemul digestiv. Oricum, nici dacă mă uit la el nu voi avea habar despre ce voi scrie, sau dacă are vreo logică. Dar ce contează?! Îl privesc, având certitudinea că existența lui este reală într-un plan iluzoriu. Este aici, acum, acest ansamblu de atomi dispus într-o formă bine definită cu scopul de a oferi intelectualului(mai mult sau mai puțin) un prilej să bată câmpii. Această conexiune mă duce cu gândul la un acvariu unde peștișorul, din cauza memoriei slabe, uită experiențele din trecut, având impresia că descoperă mereu lucruri noi. Așa și omenirea, se învârte în jurul unor pasiuni mediocre cu certitudinea că atinge culmi nemaivăzute, fugind de propria-i neputință. O lume infatuată, impotentă, ținută în lanțuri de amăgirea unui paradis de forme. Dar noi nu suntem niște peștisori!! Ba da!! Suntem, în aceeași măsură în care acvariul este lumea materiei. Acesta este acvariul omenirii, aici își consumă existența aceste vietăți care visează la putere, provocând destinul la duel, nevăzând că undeva în umbră zace adevărata măreție, dincolo de orice orizont. Au uitat să se uite în ei...
