Atunci când cineva încearcă să
meargă pe un drum nepavat, plin de pericole – o acțiune pe care mulți o vor
considera tabu, individul va manifesta schimbări care pot fi semnalate chiar și
de cei mai puțini norocoși în ale spiritului de observație. Aceste schimbări în
plan material nu reprezintă scopul, ci consecințele unor schimbări mai
profunde. În procesele de alchimie internă, toată ființa este solicitată și
pusă la încercare, iar acest botez prin foc ce are loc pentru un adept LHP
curăță tot ce nu este necesar, înlăturând mizeria unei existențe cosmice. Suferința,
durerea, agonia sunt emoții transcedentale, legături cu impulsurile
primordiale. Puțini sunt cei capabili să
poarte binecuvântarea aceasta, să-și metamorfozeze esența în ceva mai pur și
mai puternic. Duse la paroxism, aceste trăiri deschid porțile către o lume
stranie, pe care unii adepți ai LHP o numesc Sitra Ahra (Partea Cealaltă). În
timp ce această lume în care trăim este una goală, superficială, plină de
iluzii și închisă în timp și spațiu, Sitra Ahra este locul sufletelor pure,
spălate de orice urmă de cauzalitate. Așadar, gnoza se obține prin sacrificiu,
așa cum coaja oului trebuie să fie spartă pentru ca puiul să pășească înr-o
lume mai largă și să capete o nouă viață, așa și adeptul trebuie să înlăture
ceea ce e inutil în drumul lui pe calea nepavată.
Emoțiile negative au în ele ceva
ce omoloagele lor nu au. Cum spunea și Cioran, oamenii capabili de boală sunt
cei care dobândesc cunoaștere, cei apți pentru a exista într-un plan interior.
Dezvelit de tot, Adevărul nu este un medicament pe care animalul destul de
limitat, Homo Sapiens, îl poate înghiți cu ușurință.
Niciun adept veritabil al Căii
Stângi nu poate fi fericit. Odată stabilit acest canal cu sens dublu, unde
principalul motor este reprezentat de emoții negative, acesta nu se mai închide;
un capăt se găsește adânc înrădăcinat în esența adeptului până în clipa când
acesta își va lăsa în spate orice urmă de iluzie.
Cât despre cei fericiți (sau cei
care tind la ea), ei există degeaba. Nu e nimic mai jalnic pe lume decât o
ființă care se scaldă în propria sa lumină, nefiind în stare să privească
dincolo de ea, dar nici adânc în interior, doar acea coajă a oului privit din
interior care excită o percepție limitată.
Schimbarea este dureroasă, deci
durerea este esențială pentru apariția schimbării - doar în cazul în care
cineva nu vrea să rămână la stadiul embrionar.
