Cuvinte pentru un început...

Setea de cunoaștere este atât o binecuvântare, cât și un blestem. Prin diverse metode, suntem capabili să privim dincolo de păturile superficiale ale existenței pentru răspunsurile celor mai arzătoare întrebări. Astfel putem evolua, ne putem depăși condiția, dar durerea căderii în cele mai întunecate colțuri ale realității poate semăna numai dezastru. Spre deosebire de alte sisteme oculte unde adeptul umblă pe cărări pavate și luminoase, la adăpostul siguranței și păcii, în sistemele Căii Stângi, adeptul este singur, în locuri sălbatice, neumblate. Cele mai mari comori se află ascunse în Întuneric, puțini le găsesc, iar și mai puțini le dobândesc. La rădăcinile Copacului Mizantropiei, dezbrăcat de tot ceea ce este uman, adeptul îi culege roadele. Numai atunci se va rupe de creația ce l-a ținut captiv în iluzii; în moarte și extaz, se eliberează.

miercuri, 12 septembrie 2012

Qabalah și cultele precreștine



Manifestarea exoterică a unei anumite religii este condiționată de factorii naturali și antropici care influențează acel popor și se află în strânsă legătură cu modul de gândire al acelei societăți, influențându-se reciproc, creându-se astfel o relație de interdependență între societate și religia sa. Astfel apar legile morale, doctrinele, religia căpătând și un înveliș extern care acaparează gândirea și comportamentul indivizilor care o practică. Spre exemplu, este normal să vedem în Asiria zei sângeroși și violenți, iar acest lucru se reflectă în caracteristicile asirienilor. De asemenea, putem spune și invers. Felul de a fi al asirienilor se reflectă în zeii lor. În acel spațiu și timp, legile lor sunt cele corecte, așa cum sunt și cele de aici, din ziua de azi. Singura problemă e că morala este ceva subiectiv, asemenea acestei corectidtudini, nerezistând sub aceeași formă distanței și timpului. Dacă un om contemporan va călători în Babilon, va rămâne șocat de traiul diferit, de obiceiurile care i se vor părea, probabil, scandaloase, asta înainte să fie executat pentru straiele ciudate pe care le poartă. La fel și invers.

Există așadar această incompatibilitate, de aceea, omul modern practicant de magie, deși va încerca să reproducă atmosfera trecutului, va da greș, dacă nu în înțelegerea formei, în înțelegerea gândirii, deoarece nu cunoaște toate aspectele vieții din altă eră. Nu poți fi ceea ce nu ai trăit niciodată. Te poți lega de anumite concepte și imagini, reinterpretându-le cu o perspectivă modernă. Se observă că, indiferent de tradiție, sunt păstrate anumite linii principale comune: există acea idee de primordialitate a forțelor întunecate, fie că vorbim de oceanul primordial al mesopotamienilor, de giganții nordicilor și așa mai departe. Aceeași idee apare și în Qabalah, deși este deseori mascată de o diversitate mare de forme din regiuni și perioade diferite și de speculațiile de multe ori contradictorii referitoare la manifestările acestei lumi (și nu numai). Totuși, Qabalah, spre deosebire de sistemele ezoterice mai vechi, are avantajul de a fi mai apropiată de gândirea omului modern și astfel se creează o legătură mai strânsă între acesta și sistemul practicat. În practica ocultă, nu este necesară autenticitatea istorică a unor documente și fapte, ci mai degrabă una ezoterică, unde cei apți vor putea transcede formele sistemului antrenându-și astfel conștiința spre gnoză.

I se poate reproșa Qabalei faptul că este un sistem creștin, iudaic, de RHP. Au existat destule organizații „eretice” care au ales sistemul qliphothic în detrimentul celui sephirothic, deci, afirmația de sus este falsă. Qabalah, în afară de liniile teosofice și teologice pe care le manifestă, are și un fundament filosofic, îndreptat deci spre o gândire mai flexibilă. De asemenea, lecturând tratatele asupra acestei învățături, gândul ne îndreaptă spre o știință a naturii, una de avangardă chiar și după sute de ani; o îmbinare între teologie, filosofie și știință.

Subconștientul nostru este un labirint cu ieșirea în miezul Haosului nestăpânit de nicio limitare, unde cercul devine o spirală fără capete. Ca să trecem prin acest labirint avem nevoie de o hartă, dar cu cât omul se îndepărtează de Natură și de viața păgână, acest labirint se complică, așadar, și harta trebuie să țină pasul.

marți, 10 iulie 2012

Boală


Atunci când cineva încearcă să meargă pe un drum nepavat, plin de pericole – o acțiune pe care mulți o vor considera tabu, individul va manifesta schimbări care pot fi semnalate chiar și de cei mai puțini norocoși în ale spiritului de observație. Aceste schimbări în plan material nu reprezintă scopul, ci consecințele unor schimbări mai profunde. În procesele de alchimie internă, toată ființa este solicitată și pusă la încercare, iar acest botez prin foc ce are loc pentru un adept LHP curăță tot ce nu este necesar, înlăturând mizeria unei existențe cosmice. Suferința, durerea, agonia sunt emoții transcedentale, legături cu impulsurile primordiale.  Puțini sunt cei capabili să poarte binecuvântarea aceasta, să-și metamorfozeze esența în ceva mai pur și mai puternic. Duse la paroxism, aceste trăiri deschid porțile către o lume stranie, pe care unii adepți ai LHP o numesc Sitra Ahra (Partea Cealaltă). În timp ce această lume în care trăim este una goală, superficială, plină de iluzii și închisă în timp și spațiu, Sitra Ahra este locul sufletelor pure, spălate de orice urmă de cauzalitate. Așadar, gnoza se obține prin sacrificiu, așa cum coaja oului trebuie să fie spartă pentru ca puiul să pășească înr-o lume mai largă și să capete o nouă viață, așa și adeptul trebuie să înlăture ceea ce e inutil în drumul lui pe calea nepavată.
Emoțiile negative au în ele ceva ce omoloagele lor nu au. Cum spunea și Cioran, oamenii capabili de boală sunt cei care dobândesc cunoaștere, cei apți pentru a exista într-un plan interior. Dezvelit de tot, Adevărul nu este un medicament pe care animalul destul de limitat, Homo Sapiens, îl poate înghiți cu ușurință.
Niciun adept veritabil al Căii Stângi nu poate fi fericit. Odată stabilit acest canal cu sens dublu, unde principalul motor este reprezentat de emoții negative, acesta nu se mai închide; un capăt se găsește adânc înrădăcinat în esența adeptului până în clipa când acesta își va lăsa în spate orice urmă de iluzie.
Cât despre cei fericiți (sau cei care tind la ea), ei există degeaba. Nu e nimic mai jalnic pe lume decât o ființă care se scaldă în propria sa lumină, nefiind în stare să privească dincolo de ea, dar nici adânc în interior, doar acea coajă a oului privit din interior care excită o percepție limitată.
Schimbarea este dureroasă, deci durerea este esențială pentru apariția schimbării - doar în cazul în care cineva nu vrea să rămână la stadiul embrionar.