Cuvinte pentru un început...

Setea de cunoaștere este atât o binecuvântare, cât și un blestem. Prin diverse metode, suntem capabili să privim dincolo de păturile superficiale ale existenței pentru răspunsurile celor mai arzătoare întrebări. Astfel putem evolua, ne putem depăși condiția, dar durerea căderii în cele mai întunecate colțuri ale realității poate semăna numai dezastru. Spre deosebire de alte sisteme oculte unde adeptul umblă pe cărări pavate și luminoase, la adăpostul siguranței și păcii, în sistemele Căii Stângi, adeptul este singur, în locuri sălbatice, neumblate. Cele mai mari comori se află ascunse în Întuneric, puțini le găsesc, iar și mai puțini le dobândesc. La rădăcinile Copacului Mizantropiei, dezbrăcat de tot ceea ce este uman, adeptul îi culege roadele. Numai atunci se va rupe de creația ce l-a ținut captiv în iluzii; în moarte și extaz, se eliberează.

vineri, 18 noiembrie 2011

Lipsă timp

În ultima vreme am fost ocupat cu diverse lucruri (licența la facultate, traduceri, citit) și nu am mai avut timp să postez pe blog. Voi încerca luna aceasta să adaug lucruri noi.

 Apropo de traduceri, am terminat luna trecută de tradus „Qabalah, Qliphoth and Goetic Magic” de Thomas Karlsson. Pentru acei puțini care mai vizitează blogul (și bineînțeles, pentru cei interesați) voi pune link aici: http://www.4shared.com/document/xciAcX9d/Qabalah_Qliphoth_and_Goetic_Ma.html

În plus, sperăm ca luna următoare să reușim (eu cu alți truditori) să terminăm de tradus Liber Azerate.