Ceea ce este percepută ca fiind
realitatea palpabilă se găsește de fapt într-o continuă transformare. În acest
bol plin cu ciorba existenței banale, lumea nu este creată, ci se creează, în
fiecare moment având coordonate diferite, ce o definesc întotdeauna sub o
anumită formă. Din acest punct de referință se vede nestatornică, într-o
metamorfoză ciclică, fără salvare de freamăt. Ceea ce este perceput acum ca
real, în clipa următoare de timp este inexistent, renăscând sub alte valori.
Totul condiționat de timp, care dă manifestărilor spațiul necesar de
desfășurare, dar le și constrânge.
Viața – o convulsie revoltătoare.
Ceea ce este mort și putrezit este hrană pentru alte organisme. Ce revendică
moartea și ce revendică viața? Stârvurile care pier în lăcomia celor ce
trăiesc, răpuse într-un lanț de iluzii. Moartea revendică trofeele
invincibilității. Stârvuri descărnate complet, mărturie a unei vieți ce a
trecut și a umilinței lutului.
Vorbim totuși de moarte sau de a
muri? De ce, dacă ar fi același lucru, viața unei ființe ar fi goală de orice
sens, cu un destin crud care să-i poarte cântările de jale? De ce Moartea, în
exuberanța ei, nu poate fi mai mult decât rupturi superficiale și necesare la
nivelul existenței sephirothice?
Moartea este într-un stârv pe
jumătate putrezit în căldura umedă a unei dup-amieze de vară la câmpie unde
insectele corpul ființei defuncte? Nu este, în același timp, viață în lăcomia
acestora? Nu este oare un cerc închis unde Moartea este motorul care învârte
întreaga existență, dându-i dinamism și catalizând întreaga Creație?
Moartea emană în manifestarea sa
poarta prin care cel apt poate evada din cercul vicios în care a fost constrâns
în momentul trecerii sale în existență, înapoi în starea de primordialitate.
Este infiltrată în această lume a stagnării și cauzalității și este în același
timp cea care permite impulsurilor qliphothice din Sitra Ahra să pătrundă și să
infesteze Copacul Vieții. De asemenea, paradoxal, este și cea care facilitează
existența cauzală. Cert este că această creație sephirothică păstrează
amintirea primordialității lui Ain.
Qayin își omoară fratele din lut
și se unește cu sora geamănă, Qalmana. Separă ceea ce trebuia unificat și
unește ceea ce trebuia separat - potrivit ordinii sephirothice. Astfel, porțile
lui Nahemoth se deschid și energiile Haosului primordial pulsează în orice frântură
de existență iluzorie. Totul are potențialul de a se deschide spre adevărata
casă după care tânjește din vremuri neștiute, dar numai cei ce se pierd în
ritualul extazului morbid al trăirii prin anti-lumile qliphothice pot înlătura
jugul realității.
Întreaga realitate este învăluită
de absență. Ceea ce nu există este absent. Absentul, cel puțin aparent, depinde
de context. Absența nu poate exista ca
ceva de sine stătător, întrucât nu are o prezență independentă, ci este în
strânsă legătură cu un lucru/concept a cărui existență este percepută de
simțurile cauzale. Aceste relații au sens atâta vreme cât vorbim din punctul de
vedere al „organelor” normale, la un nivel profan.
Părăsind această zonă, găsim
existența disipată și restrânsă într-o dualitate restrictivă unde amintirile
divinului primordial sunt cristalizate în existență și în prezența indubitabilă
relevată rațional și mecanic. Pe același principiu, nu putem defini Unul,
separat de orice definiție prin altceva decât prin el însuși. Cum, într-o
existență a convulsiilor dualiste Unul poate fi restrâns printr-o definiție,
fără să apelăm la alt mijloc decât a face referire la ceva din exteriorul lui,
care-l poate cristaliza? Doar ceea ce este absent are potențialul de a fi Unul,
separat de tot, numai dacă-i permitem - și chiar cu riscul de a invoca ceva
amorf, vag pentru a-mi justifica ignoranța și neputința – dar este un aspect ce
trebuie trăit, pentru că orice explicații sunt de prisos. Putem atinge acea
stare de gnoză, iar la marginea conștiinței, putem cristaliza, chiar pentru un
moment, acel amorfism al Haosului, putem percepe ceea ce nu există, și de
fiecare dată când privim în negura abisului, facem în noi un loc pentru Moarte.