Cuvinte pentru un început...

Setea de cunoaștere este atât o binecuvântare, cât și un blestem. Prin diverse metode, suntem capabili să privim dincolo de păturile superficiale ale existenței pentru răspunsurile celor mai arzătoare întrebări. Astfel putem evolua, ne putem depăși condiția, dar durerea căderii în cele mai întunecate colțuri ale realității poate semăna numai dezastru. Spre deosebire de alte sisteme oculte unde adeptul umblă pe cărări pavate și luminoase, la adăpostul siguranței și păcii, în sistemele Căii Stângi, adeptul este singur, în locuri sălbatice, neumblate. Cele mai mari comori se află ascunse în Întuneric, puțini le găsesc, iar și mai puțini le dobândesc. La rădăcinile Copacului Mizantropiei, dezbrăcat de tot ceea ce este uman, adeptul îi culege roadele. Numai atunci se va rupe de creația ce l-a ținut captiv în iluzii; în moarte și extaz, se eliberează.

duminică, 3 februarie 2013

Despre demoni




Demonii sunt elemente exotice pentru gândurile umane, enigme adâncite în mister, superstiție și legendă. Prezența unei entități dintr-o lume străină fascinează și inspiră frică. Să simți suflarea unei realități divine este o experiență copleșitoare pentru spiritul celui care este suficient de curajos să cheme asemenea forțe. Privește încarnarea existenței primordiale și observă ceva ciudat de familiar în ochii reci ai demonului, ceva ce mocnește în propria ființă.

Apare întrebarea: demonii sunt exclusiv ființe externe? Cu siguranță fiecare vietate, indiferent de specie, posedă o energie demonică ce, cu ajutorul unor anumite impulsuri, poate fi manifestată. Demonii sunt energie direcționată, ca orice ființă din lumea materială, doar că primii sunt mai puri, neatinși de mizeria cosmică a acestei existențe. Fie că se află în exterior sau în interior, ei reprezintă un mijloc de comunicare cu Divinul.

Percepția omului asupra lor este ceva ce ține în mare parte de om. Nume, sigilii, ranguri – oamenilor le place să clasifice și să dea formă pentru a înțelege la nivel conștient lumea lor și a o încadra în limitele gândirii umane, inspirându-se de asemenea din mediul în care trăiesc: climă, resurse, relief etc. Deși sunt entități de sine stătătoare în lumea lor, în esență, demonii sunt manifestări ale aceluiași impuls anti-cosmic, la fel ca cei care sunt închiși în lumina creației din această realitate.

Fiind diferiți față de oameni, metodele lor prin care ne contactează par bizare, dar cel care este capabil să privească dincolo de normele sociale în care a fost îndoctrinat, și cu o viziune profundă asupra existenței va vedea în propria-i agonie un demon ce-i arată bogățiile lumilor de dincolo. În acele momente de chin intrinsec, un demon deschide o poartă în tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu