Cuvinte pentru un început...

Setea de cunoaștere este atât o binecuvântare, cât și un blestem. Prin diverse metode, suntem capabili să privim dincolo de păturile superficiale ale existenței pentru răspunsurile celor mai arzătoare întrebări. Astfel putem evolua, ne putem depăși condiția, dar durerea căderii în cele mai întunecate colțuri ale realității poate semăna numai dezastru. Spre deosebire de alte sisteme oculte unde adeptul umblă pe cărări pavate și luminoase, la adăpostul siguranței și păcii, în sistemele Căii Stângi, adeptul este singur, în locuri sălbatice, neumblate. Cele mai mari comori se află ascunse în Întuneric, puțini le găsesc, iar și mai puțini le dobândesc. La rădăcinile Copacului Mizantropiei, dezbrăcat de tot ceea ce este uman, adeptul îi culege roadele. Numai atunci se va rupe de creația ce l-a ținut captiv în iluzii; în moarte și extaz, se eliberează.

miercuri, 15 iunie 2011

Îngerul Morții


Într-o lume sugrumată de Copacul Vieții, drenată de impulsul primordial al increatului, adeptul ce poartă gnoza în interior trebuie să găsească o cale prin care să se apropie de rădăcina forței a cărei reflexie o poartă.
Într-un fel sau altul, va porni în călătoria sa, fiind bântuit de foamea cunoașterii. Pentru acei foarte puțini înzestrați cu capacitatea de a privi dincolo de păturile superficiale ale existenței, va fi un act de sinucidere lentă, o părăsire a realității în care au decăzut. Analizând această formă de masochism, pot afirma faptul că pe lângă instinctul de a penetra cât mai adânc miezul infinității Haosului, se naște și repulsia față de lumea materială. Deși această repulsie este normală în condițiile de față, ea trebuie să fie temperată, energia fiind astfel canalizată spre explorarea acauzalității. Detestarea obsesivă a unui lucru nu duce la detașarea față de acesta, nici la distrugerea lui, ba din contră, odată cu acordarea atenției, călătorul spiritual se va lipi de el, rămânând în umbra prorpiului dispreț. Atitudinea cea mai bună este indiferența. Cel indiferent este mai liber, iar toată energia lui se duce către ascensiunea spirituală. Așadar, orice act de magie neagră poate fi considerat și un act de sinucidere lentă, renunțând treptat la condiția umană, ceea ce include și sentimentele (ex. ura). De asemenea, orice act de magie neagră este și un act de necromanție, în sensul că moartea este o poarte al cărui lacăt se deschide în urma voinței magicianului. Forța ce a fost închisă în spatele porții este dezlănțuită asupra acestei lumi. Ea va purta adeptul în tentaculele Qliphoth-ului, este același impuls care a îndemnat prima dată omul să privească înspre necunoscut. Acest strigăt înfundat s-a transformat într-o forță. Adeptul va coborî pe crengile Copacului Morții până va ajunge la rădăcină, la miez.
            O astfel de cale nu implică numai o sinucidere metafizică, ci și una fizică. În acest sens, evadarea din constrângerile sephirothice reprezintă ideea că omul se poate afla în poziția de a-și controla prorpiul destin. Poate va exista un timp în care moartea de bătrânețe va fi o dovadă de neputință și lașitate, iar sinucigașii vor fi niște martiri...