Cuvinte pentru un început...

Setea de cunoaștere este atât o binecuvântare, cât și un blestem. Prin diverse metode, suntem capabili să privim dincolo de păturile superficiale ale existenței pentru răspunsurile celor mai arzătoare întrebări. Astfel putem evolua, ne putem depăși condiția, dar durerea căderii în cele mai întunecate colțuri ale realității poate semăna numai dezastru. Spre deosebire de alte sisteme oculte unde adeptul umblă pe cărări pavate și luminoase, la adăpostul siguranței și păcii, în sistemele Căii Stângi, adeptul este singur, în locuri sălbatice, neumblate. Cele mai mari comori se află ascunse în Întuneric, puțini le găsesc, iar și mai puțini le dobândesc. La rădăcinile Copacului Mizantropiei, dezbrăcat de tot ceea ce este uman, adeptul îi culege roadele. Numai atunci se va rupe de creația ce l-a ținut captiv în iluzii; în moarte și extaz, se eliberează.

joi, 16 mai 2013

Artificial



Arogant și incapabil, omul și-a creat structuri cu scopul de a-și suprima adevărata natură. A renegat-o până în punctul în care i-a devenit străină întru totul. I-a fost frică de el. Din generație în generație, tirania rigidității l-a transformat într-o epavă emoțională; un robot ce execută mecanic imitații de pasiuni. Tu, care citești, nu mă privi ca pe o bucată de carne, ci ca pe niște emoții contradictorii; ca un amestec dintre mai multe substanțe unde moleculele, întâlnindu-se, își rup și își creează noi legături, frenetic. În paroxismul lor se vor dezlănțui în eliberare. Te urăsc, te iubesc, sunt pornit împotriva ta și te doresc. Vreau să fim dincolo. Liberi cu adevărat.

2, 6, 30, 168, 1320, ...

De ce oare mulți în ziua de azi vor să aibă dreptate cu orice preț? Dreptatea, a avea dreptate, a fi de partea dreptății este iluzia centrală a acestei lumi muribunde. Este împânzită în moralitate (cârje pentru invalizi). Este goală, fără vitalitate, unde vigoarea este condamnată de inimile de gelatină care nu pulseasă decât un hedonism resemnat și retrograd. Încuiații, fie că își spun atei, creștini, inteligenți, patrioți sau pe numele mic, se sprijină de moralitate, incapabili să vâneze. De ce este imoral un act sexual în mijlocul unei intersecții? Actul sexual este natural, pe când intersecția nu. Cu ce este imorală homosexualitatea? Se găsește la numeroase specii. Homofobii ori sunt homosexuali prea lași să recunoască ori lipsiți de orice personalitate și se ghidează după ce li se spune. Ori amândouă. De ce e imoral să omori un câine, dar un șobolan nu? Problemele de acest gen pot continua la nesfârșit. Concluzia este simplă: oamenii sunt bolnavi de ei înșiși. Se cred umani și nu animalici. Homo Sapiens este un animal extrem de sofisticat, ce-i drept, dar rămâne un animal – copilul obraznic al naturii, cel mai prost și cel mai fricos. În naivitatea caracteristică, a crezut că un copac poate crește fără rădăcini. Se laudă cu frunzele uscate ale acestuia. Dacă există vreun simbol care să-l reprezinte, acesta este: o frunză uscată, trecută de vreme și roasă de la materia descompusă, casă bună pentru ouăle de insecte. El a privat-o de viață, tăind rădăcinile.

Îmi doresc o lume în care puterea e singura virtute. Cei slabi – eliminați. Nu e loc de deșeuri genetice. Fără grași, grase, pseudo-masculi de 50 de kg la maturitate. Vreau organisme virile, puternice pe toate planurile: fizic, mental și spiritual. Dacă există o carență undeva, toate vor suferi. O lume fără lanțurile iluziei moralității, o lume de supraviețuitori.

În depresie, în chinurile cele mai adânci ale ființei, unde negura agoniei cuprinde toată existența, unde anti-lumile unei realități converg spre structurile stagnante, încolțind-o amenințător, în acel punct de maximă tensiune, există un moment în care implozia brutală întoarce către inexistență. Catastrofă și teroare. Animalul perfect – implozând în interior în urletele arderii frunzei uscate.

sâmbătă, 11 mai 2013

Orgie cu impotenți și întuneric de duzină



Totul trebuie să dispară. Să se risipească în inexistență, dizolvat de puritatea Haosului. Orice emanație cauzală tânjește în esența ei după rădăcina primordială, locul ei neatins de ceea ce e iluzoriu și efemer.
 
c
Te vei uita în tine prin prisma a ceea ce ești cu adevărat, și nimic altceva nu va mai conta; te vei cunoaște profund și extatic. În zenitul propriei săvârșiri, vei muri în ego. Și te vei naște. Până acum, de teamă, de slăbiciune, te-ai ținut în frâu. Ești o ființă putredă, ca toate celelalte. Dar vreau să întâlnești libertatea smintiților, a celor ce și-au găsit întunericul, să plângi în agonia nebuniei și să vezi ceea ce ți-a fost ascuns.
 

                                                                       7            7

                                                                               7

Moral, etic, normal. Îți regurgitezi aroganța până plesnești. Ființă artificială, Homo Sapiens urăște și iubește, nu din vigoare, ci din teamă și slăbiciune. Este experimentul nereușit al naturii. Iubește o bucată de pământ delimitată printr-o convenție și urăște oamenii care au alte preferințe – o victimă a spiritului de turmă. Infatuat și sec, sprijinindu-se pe ceva din exterior, există pentru a fi distrus sau castrat. Dar oamenirea a devenit o mare orgie a impotenților, de aceea, în așa-zisa lume civilizată, degradarea genetică devine o problemă din ce în ce mai serioasă. Totul se întoarce împotriva lor, iar până la urmă, ceva mai puternic le va lua locul.


Pseudo-spiritualitate new age și întuneric comercial. Omul mediocru e mulțumit. Înghite ca un câine înfometat tot ce i se dă și este ușor pentru el. La un moment dat îi va sta în gât. Moralitatea nu are legătură cu spiritualitatea, ba dimpotrivă, lipsa oricăror restricții morale întoarce omul la statutul său organic, iar prin acesta își poate declanșa adevăratul întuneric. Natura îi premiază pe cei puternici și apți, nu pe cei drepți. Dreptatea e o iluzie penibilă în spatele căreia se ascund impotenții. Lipsiți de vigoare și plini de zgomot, vor fi sfâșiați de furia celor cu adevărat puternici, supraviețuitorii, cei neînfrânți de iluzia virtuțiilor, cei care nu se mint și nu își neagă natura.


Depresia se metamorfozează în agonie, apoi în furie. Se declanșează din sacrale, urcă în excitații erotice și nebunie, explodează violent, atinge forța lăuntrică, se aprinde paroxismal, împrăștie blestemul și se expandează spiralat în anti-existență. Dincolo de orice limită și lege, ești Tu.