Arogant și incapabil, omul și-a creat structuri cu scopul de
a-și suprima adevărata natură. A renegat-o până în punctul în care i-a devenit
străină întru totul. I-a fost frică de el. Din generație în generație, tirania
rigidității l-a transformat într-o epavă emoțională; un robot ce execută
mecanic imitații de pasiuni. Tu, care citești, nu mă privi ca pe o bucată de
carne, ci ca pe niște emoții contradictorii; ca un amestec dintre mai multe
substanțe unde moleculele, întâlnindu-se, își rup și își creează noi legături,
frenetic. În paroxismul lor se vor dezlănțui în eliberare. Te urăsc, te iubesc,
sunt pornit împotriva ta și te doresc. Vreau să fim dincolo. Liberi cu
adevărat.
2, 6, 30, 168, 1320, ...
De ce oare mulți în ziua de azi vor să aibă dreptate cu
orice preț? Dreptatea, a avea dreptate, a fi de partea dreptății este iluzia
centrală a acestei lumi muribunde. Este împânzită în moralitate (cârje pentru
invalizi). Este goală, fără vitalitate, unde vigoarea este condamnată de
inimile de gelatină care nu pulseasă decât un hedonism resemnat și retrograd.
Încuiații, fie că își spun atei, creștini, inteligenți, patrioți sau pe numele
mic, se sprijină de moralitate, incapabili să vâneze. De ce este imoral un act
sexual în mijlocul unei intersecții? Actul sexual este natural, pe când
intersecția nu. Cu ce este imorală homosexualitatea? Se găsește la numeroase
specii. Homofobii ori sunt homosexuali prea lași să recunoască ori lipsiți de
orice personalitate și se ghidează după ce li se spune. Ori amândouă. De ce e
imoral să omori un câine, dar un șobolan nu? Problemele de acest gen pot continua
la nesfârșit. Concluzia este simplă: oamenii sunt bolnavi de ei înșiși. Se cred
umani și nu animalici. Homo Sapiens este un animal extrem de sofisticat, ce-i
drept, dar rămâne un animal – copilul obraznic al naturii, cel mai prost și cel
mai fricos. În naivitatea caracteristică, a crezut că un copac poate crește
fără rădăcini. Se laudă cu frunzele uscate ale acestuia. Dacă există vreun
simbol care să-l reprezinte, acesta este: o frunză uscată, trecută de vreme și
roasă de la materia descompusă, casă bună pentru ouăle de insecte. El a
privat-o de viață, tăind rădăcinile.
Îmi doresc o lume în care puterea e singura virtute. Cei
slabi – eliminați. Nu e loc de deșeuri genetice. Fără grași, grase, pseudo-masculi
de 50 de kg la maturitate. Vreau organisme virile, puternice pe toate
planurile: fizic, mental și spiritual. Dacă există o carență undeva, toate vor
suferi. O lume fără lanțurile iluziei moralității, o lume de supraviețuitori.
În depresie, în chinurile cele mai adânci ale ființei, unde
negura agoniei cuprinde toată existența, unde anti-lumile unei realități
converg spre structurile stagnante, încolțind-o amenințător, în acel punct de
maximă tensiune, există un moment în care implozia brutală întoarce către
inexistență. Catastrofă și teroare. Animalul perfect – implozând în interior în
urletele arderii frunzei uscate.