Artificial

Arogant și incapabil, omul și-a creat structuri cu scopul de a-și suprima adevărata natură. A renegat-o până în punctul în care i-a devenit străină întru totul. I-a fost frică de el. Din generație în generație, tirania rigidității l-a transformat într-o epavă emoțională; un robot ce execută mecanic imitații de pasiuni. Tu, care citești, nu mă privi ca pe o bucată de carne, ci ca pe niște emoții contradictorii; ca un amestec dintre mai multe substanțe unde moleculele, întâlnindu-se, își rup și își creează noi legături, frenetic. În paroxismul lor se vor dezlănțui în eliberare. Te urăsc, te iubesc, sunt pornit împotriva ta și te doresc. Vreau să fim dincolo. Liberi cu adevărat.

2, 6, 30, 168, 1320, ...

De ce oare mulți în ziua de azi vor să aibă dreptate cu orice preț? Dreptatea, a avea dreptate, a fi de partea dreptății este iluzia centrală a acestei lumi muribunde. Este împânzită în moralitate (cârje pentru invalizi). Este goală, fără vitalitate, unde vigoarea este condamnată de inimile de gelatină care nu pulseasă decât un hedonism resemnat și retrograd. Încuiații, fie că își spun atei, creștini, inteligenți, patrioți sau pe numele mic, se sprijină de moralitate, incapabili să vâneze. De ce este imoral un act sexual în mijlocul unei intersecții? Actul sexual este natural, pe când intersecția nu. Cu ce este imorală homosexualitatea? Se găsește la numeroase specii. Homofobii ori sunt homosexuali prea lași să recunoască ori lipsiți de orice personalitate și se ghidează după ce li se spune. Ori amândouă. De ce e imoral să omori un câine, dar un șobolan nu? Problemele de acest gen pot continua la nesfârșit. Concluzia este simplă: oamenii sunt bolnavi de ei înșiși. Se cred umani și nu animalici. Homo Sapiens este un animal extrem de sofisticat, ce-i drept, dar rămâne un animal – copilul obraznic al naturii, cel mai prost și cel mai fricos. În naivitatea caracteristică, a crezut că un copac poate crește fără rădăcini. Se laudă cu frunzele uscate ale acestuia. Dacă există vreun simbol care să-l reprezinte, acesta este: o frunză uscată, trecută de vreme și roasă de la materia descompusă, casă bună pentru ouăle de insecte. El a privat-o de viață, tăind rădăcinile.

Îmi doresc o lume în care puterea e singura virtute. Cei slabi – eliminați. Nu e loc de deșeuri genetice. Fără grași, grase, pseudo-masculi de 50 de kg la maturitate. Vreau organisme virile, puternice pe toate planurile: fizic, mental și spiritual. Dacă există o carență undeva, toate vor suferi. O lume fără lanțurile iluziei moralității, o lume de supraviețuitori.

În depresie, în chinurile cele mai adânci ale ființei, unde negura agoniei cuprinde toată existența, unde anti-lumile unei realități converg spre structurile stagnante, încolțind-o amenințător, în acel punct de maximă tensiune, există un moment în care implozia brutală întoarce către inexistență. Catastrofă și teroare. Animalul perfect – implozând în interior în urletele arderii frunzei uscate.