Lipsă timp

În ultima vreme am fost ocupat cu diverse lucruri (licența la facultate, traduceri, citit) și nu am mai avut timp să postez pe blog. Voi încerca luna aceasta să adaug lucruri noi.

 Apropo de traduceri, am terminat luna trecută de tradus „Qabalah, Qliphoth and Goetic Magic” de Thomas Karlsson. Pentru acei puțini care mai vizitează blogul (și bineînțeles, pentru cei interesați) voi pune link aici: http://www.4shared.com/document/xciAcX9d/Qabalah_Qliphoth_and_Goetic_Ma.html

În plus, sperăm ca luna următoare să reușim (eu cu alți truditori) să terminăm de tradus Liber Azerate.

Pradă sau prădător?

Scopul acestui articol este de a clarifica anumite aspecte, atât exoterice cât și ezoterice, cu privire la vampirism. Sunt cunoscute legendele conform cărora vampirii apar ca niște entități care consumă sângele victimelor cu ajutorul caninilor dezvoltați peste măsură. Imaginea este o legendă, dar semnificația acesteia este foarte importantă cu privire la natura de prădător. Colții ajută vampirul să consume sângele vicitmei; altfel spus, natura sălbatică, ilustrată prin canini, ajută la prădarea victimelor. Așadar, acest concept arată natura violentă a acestor entități. Dar vampirul nu este doar o brută. O altă legendă este aceea că vampirii nu apar în oglindă, drept urmare sunt niște iluzii. De asemenea, ei apar ca fiind atrăgători, ceea ce denotă o inteligență fină, superioară pe care vampirii o dezvoltă manipulând în același timp iluzia/personajul pe care vor să-l reprezinte. Deci, vampirul este o entitate duală, canalizându-și instinctele cu ajutorul rațiunii, dând astfel naștere unor prădători extrem de feroce. Așadar, un vampir este un prădător. Fie că este vorba de vampir intelectual și social (mulți oameni populari devin vampiri în mod inconștient hrănindu-și personajul din părerile, admirația sau dezaprobarea celor din jur, existența personajului lor depinde de acest stil de viață) sau de cel spiritual, conceptul rămâne același, diferă doar nivelul în care acesta este aplicat.

La nivel profund, forțele anti-cosmice sunt prezente în această lume în diferite moduri și forme. Totuși, ele acționează în concordanță cu legile cosmice, asigurând dinamica în univers, transformarea materiei, viața consumă viață, moartea organismelor etc. Totul este un mecanism extrem de complex, o îmbinare de viață și moarte și o transformare continuă. Deși toate aceste fenomene reprezintă doar un cerc închis, bolul cu apă în care peștele se învârte în cerc are porți de ieșire, trebuie doar să mai fie ochi cu care să fie văzute. Moartea (nu neapărat cea fizică) este o astfel de poartă, așa și cei care o aduc. Avem multe de învățat de la prădători. Observăm crocodilul: stă fără să se miște multe ore, iar atunci când o face se mișcă încet, subtil, conservându-și astfel energia. Când vânează, o face iute și letal. Apoi se retrage, urmând iar o perioadă de calm. Un adevărat prădător. Nu este de mirare că specia lui a rezistat 200 de milioane de ani. Și va mai rezista. Un alt exemplu mai apropiat de noi sunt câinii. Cu toții am observat că un ciobănesc se manifestă doar când este necesar, în restul timpului odihnindu-se. De asemenea, am observat și acei câini de jucărie enervanți care fac zgomot și sunt agitați mereu. Care este victima? Care este prădătorul?

Acum ceva despre Homo Sapiens. Exemple particulare pot fi multe, pot descrie o sumedenie de tipologii umane dar ar însemna o pierdere de timp. Se aplică același concept ca la cel cu câinii. Mersul, privirea, expresia feței, temperamentul, tonalitatea vocii, siguranța/nesiguranța în orice mișcare, ticurile (sau lipsa lor), obiceiurile de hrănire sunt lucruri care trădează natura individului. Îți dai seama că e prădător atunci când îl vezi. La fel și în cazul victimelor. Totuși, dinamica este complicată având în vedere faptul că fiecare individ posedă anumite calități și defecte care se pot manifesta (sau nu) în niște condiții impuse. Chiar și așa, un prădător în cel mai profund sens al cuvântului, un vampir, se va descurca în orice situație, știind să îmbine bestialitatea cu rafinamentul.

În practicile oculte, spre deosebire de adepții RHP, vampirul spiritual realizează irelevanța eticii. Singura care are dreptate este puterea. Așa cum am mai spus, un vampir este atrăgător din punct de vedere sexual și este capabil să folosească aceste energii în scopuri benefice lui. Voi insista asupra acestui aspect în alt articol. De asemenea, vampirul spiritual știe să-și manipuleze imaginea/iluzia. A nu se face confuzie: deși sădește iluzii, este conștient de acest lucru și o face doar pentru a supraviețui printre ele, esența lui este mult mai adâncă.

Așadar, creează, consumă, distruge pentru binele propriu, dar atenție: nu ești singurul (sau singura) care poate face asta.

Thaumiel

Scopul Căii Stângi, conform căii Alchimice-Qliphothice, este de a ajunge la cea mai depărtată sferă întunecată, Thaumiel. Qlipha Thaumiel înseamnă „gemenii” sau „zeii gemeni” și este reprezentată de doi prinți, Satan și Moloch. Ei corespund unei polarități și dualități extreme inerentă într-un singur principiu. Ca o față Janus, cei doi demoni privesc în direcții opuse. Unul privește spre ceea ce a fost, creația împotriva căreia s-a revoltat magicianul și din care s-a emancipat. Celălalt privește spre viitor și lumile pe care magicianul – acum ca un zeu – este capabil să le creeze. Satan este „oponentul”, sau rebelul împotriva Creației și acelor structuri ce leagă existența și limitează magicianul. Moloch înseamnă „rege” sau „lord”, fiind cel ce creează și conduce noi lumi. Aceste două principii de „conducător” și „rebel” sunt unite în Thaumiel. Ei sunt la fiecare capăt al găurii negre ce se deschide atunci când magicianul atinge Thaumiel. Satan distruge universul A, în care magicianul este o creație, iar Moloch deschide universul B, în care magicianul este un creator. Aceste mistere sunt considerate atât de revoluționare și dificil de înțeles încât adeptul se ocupă de ele în mod exclusiv în timpul nivelurilor superioare de inițiere.

Diviziunea lui Thaumiel este motivul pentru care numărul Qliphoth-ului este 11, iar formula sa este AA=Adamas Ater, „Diamantul Negru”. Numerologic, numerele 1-10 sau 10-1, reprezintă unitatea dintre om și Dumnezeu, sfârșitul și începutul. Șarpele mușcându-și propria coadă simbolizează aceasta. Atunci când magicianul progresează conform nivelurilor Qabalistice, Kether, cel mai înalt principiu, este atins în ultima fază. La Kether 10 și 1 au fost unite iar cercul s-a închis; adeptul luminii și-a atins scopul și a devenidt una cu Dumnezeu. Adeptul întunericului atinge și el acest nivel, dar poate alege la aici să mai facă un pas important. Prin Thaumiel este deschis un alt nivel, al 11-lea: o gaură neagră ce devine o poartă spre un alt univers. Adeptul  se eliberează complet de Dumnezeu și de vechea creație și devine un creator. În loc să devină una cu Dumnezeu, magicianul devine un zeu însuși prin al 11-lea nivel. Acesta este scopul final și esența Căii  Stângi.

Tradiția Căii Stângi din occident și cea din orient, Vamachara, au același scop. Yoga obișnuită a Căii Drepte se străduiește – la fel ca misticismul tradiției luminii vestic – să atingă unitatea și să se topească cu divinitatea. În Tantra, Calea Dreaptă are același scop. Julius Evola în „Yoga Puterii” explică diferența dintre Calea Dreaptă și Calea Stângă:

„Este o diferență semnificativă între cele două căi Tantrice, cea pe latura dreaptă și cea pe latura stângă (amândouă se află sub aegisul lui Shiva). În prima, adeptul întotdeauna simte pe cineva superior lui, chiar și la cel mai înalt nivel de realizare. În a doua, el devine conducătorul suprem (chakravartin=conducătorul lumii).”

Calea Stângă ia un pas decisiv mai departe decât Calea Dreaptă. Acesta reprezintă misticismul în jurul numărului 11 și formula AA. Calea Dreaptă conduce către unitate cu Dumnezeu, în timp ce Stânga merge dincolo de Dumnezeu. Calea Dreaptă conduce către un final, un scop etern, o concluzie, în timp ce scopul Căii Stângi este să ajungă la un nou început. Cele două căi au fost comparate cu cele două metode în care se poate urma cursul unui râu. Calea Dreaptă urmează râul către mare, în timp ce Calea Stângă merge împotriva curentului înapoi la izvor. Calea Stângă merge înapoi și împotriva curentului. Atunci când magicianul ajunge la izvor are posibilitatea să schimbe direcția râului și să creeze un nou râu. Alt aspect important al Căii Stângi, atât în occident cât și în orient, este importanța zeiței întunecate; Lilith și Kali sunt mamele, iar pântecul lor este sursa către care magicianul se străduiește pentru a fi renăscut ca propriul lui copil și ca propriul lui creator. Diferența dintre scopul Căii Drepte și scopul Căii Stângi este același atât în orient cât și în occident. În occident, cea mai superioară sferă a luminii este Kether, „Coroana”, iar aici individul atinge unitatea cu Dumnezeu. În orient, nivelul culminant este Sahasrara; în acest stadiu adeptul ajunge la Samadhi, ce înseamnă „unitate cu Dumnezeu” și este o unitate cu divinul. Această etapă corespunde numerologic cu 10. Acest stadiu are ca simbol diamantul: cea mai pură și cea mai dură formă de carbon, fundația vieții. În cartea sa „777”, Aleister Crowley scrie, în ceea ce privește sfera Kether și numărul 10, „Diamantul este de un alb strălucitor; este carbon pur, fundația structurii vieții.” Adeptul Căii Stângi experimentează și el acest nivel, dar are posibilitatea, prin practica magică, să mai facă un pas (1 dincolo de 10, 11, ce corespunde cu pasul prin poarta 0). Acest pas este secretul din spatele diviziunii lui Thaumiel și a celor demoni gemeni, Satan și Moloch. Pasul dincolo de Kether și Sahasrara este simbolizat de diamantul negru (Adamas Ater). Crowley descrie diamantul negru în „777” atunci când reflectă asupra numărului 0: „Este invizibil dar totuși conține lumină și structură proprie.” Diamantul negru reprezintă libertatea supremă a Căii Stângi prin acest pas în plus față de Calea Dreaptă. Julius Evola descrie cum această idee există în Calea Stângă Tantrică:

„Aspectul creator și productiv al procesului cosmic este atribuit Căii Drepte, albului, și a celor două zeițe Uma și Gauri (în care Shakti apare ca Prakashatmika, cea care este lumină și manifestare). Al doilea aspect, acela al conversiei și al întoarcerii (exitus, reditus), este atribuit Căii Stângi, negrului, și de zeițele întunecate și distructive Durga și Kali. Așadar, conform lui Mahakala-Tantra, atunci când Căile Dreaptă și Stângă sunt în echilibru experimentăm samsara, dar atunci când Calea Stângă răzbate, găsim eliberarea.”

Când adeptul Căii Stângi face pasul dincolo Sahasrara, atinge o stare dincolo de Samadhi, care este numită Kaivalya. Adepții Căii Drepte vor să atingă Samadhi, dar adepții Căii Stângi caută Kaivalya. Kaivalya este o stare ce corespunde cu diamantul negru la care magicianul ajunge atunci când atinge Thaumiel. Aici adeptul dobândește o stare de individualitate absolută și divinitate. În loc să devină una cu Dumnezeu, aici adeptul devine Dumnezeu. Aceasta este o stare a transei totale și a prezenței absolute a Sinelui. Adeptul are potențialul de a ridica un nou univers. Pentru a atinge acest stadiu adeptul trebuie să deschidă o chakra dincolo de Sahasrara. Se numește Sunya, sau Shunya, și corespunde cu Thaumiel și cu gaura neagră. Acest nivel este descris în Aghora: Kundalini de Robert Svoboda:

„În starea Sunya toate numele și formele dispar, iar tu ești conștient de prorpia individualitate, altfel rămâne doar vidul. Totul în univers este conținut în Shunya, în forme nemanifestate; nu le mai poți percepe. Deși oamenii vor numi Stadiul Shunya ca fiind Vidul, el nu este gol, este plin.”

Posibilitatea deschiderii chakrei negre apare după ce magicianul a îndeplinit o deschidere completă a chakrei Ajna și a celui de-al treilea ochi. Chakra Ajna este o formă inferioară a Sunyei în corp. Sunya este al treilea ochi (ochiul lui Lucifer sau lui Shiva) într-o formă superioară, rezervată pentru adepții cei mai avansați ai Căii Stângi. Odată cu activarea chakrei Ajna, adeptul trebuie să ia o decizie finală: să devină una cu Dumnezeu în Sahasrara și să fie dezintegrat, sau să încerce pasul măreț și dificil prin Sunya și să devină un zeu. Nici Sahasrara și nici Sunya nu sunt chakre propriu-zise. Omul are șase chakre principale, de la chakra din bază până la Ajna din cap. Cele trei chakra inferioare sunt dominante în persoanele care sunt concentrate pe probleme lumești și pe instinctele primare. În persoanele spirituale chakrele superioare sunt dominante. Adepții Căii Drepte încearcă în principal să ridice energiile de la nivelurile inferioare la cele superioare într-un proces ce poate duce la iluminare la chakra Ajna, acolo unde adeptul realizează natura iluzorie a Sinelui și a universului. Ultimul scop al Căii Drepte este să facă pasul în afara Sahasrara, să atingă Samadhi ducând la dispariția Sinelui. Adeptul Căiii Stângi poate face un pas înapoi în sine în chakra Ajna și să găsească trei chakre ascunse în cap. Cele trei chakre secrete sunt Golata, Lalata și Lalana. Ele pot fi activate doar atunci când șarpele kundalini este activ iar chakra activează în forță. Doar atunci când chakra Ajna arde cu forța Kundalini adeptul poate găsi cele trei chakre secrete din spatele capului. Conform Vamachara, aceste trei chakre pot fi deschise doar cu binecuvântarea lui Kali. Chakrele secrete pot face adeptul un zeu în carne și oase.

Așadar, sunt 3X3 chakre, trei care sunt secrete și sunt deschise doar de cei mai avansați adepți ai Căii Stângi. Următorul pas este la chakra Sahasrara, dar prin deschiderea chakrei Ajna și a chakrelor secrete adeptul poate face un pas dincolo de Sahasrara și de al zecelea nivel, la Sunya, cel de-al 11-lea nivel, pentru a crea noi lumi dincolo de Sunya. Pe cealaltă parte a găurii negre adeptul va găsi de asemenea lumina infinită ce a fost percepută în trecut ca întuneric. În loc de unitatea cu Dumnezeu, calea întunecată oferă o dualitate dinamică fiind cel mai important principiu. Unitatea este echivalentă cu extincția, în timp ce dualitatea dă viață și energie.

Când magicianul ajunge la Thaumiel, se găsește în miezul absolut. Thaumiel este ochiul Dragonului și tronul lui Lucifer. Magicianul poate sta aici pentru totdeauna, dar poate face și alegerea supremă. Toate scopurile religioase, filozofice și metafizice pot fi îndeplinite aici. Magicianul poate intra în Nirvana, să devină una cu întunericul sau cu pântecul lui Kali, dar este de asemenea posibil pentru magician să inverseze sfera Thaumiel și să devină una cu Dumnezeu. Magicianul poate reintra în nivelurile inferioare sau să facă un ultim pas afară din univers.

Ghagiel

Ghagiel este ultima Qliphă înainte de Thaumiel și este forța activă a părții întunecate. Ghagiel este asociat cu zeii falici și vietăți precum Diavolul în cea mai masculină formă, sau zeul Priapos cu falusul său roșu. Ghagiel corespunde cu Shiva în forma sa falică atunci când puterea falusului său cauzează deschiderea celui de-al treilea ochi pentru ca universul să fie distrus și recreat în același moment. Dacă Satariel este tronul zeiței întunecate, Ghagiel este tronul zeului întunecat. Beelzebuth, care este prințul demonilor, conduce Ghagiel. Numele său este interpetat ca „lordul muștelor”, dar descoperirile arheologice ne spun că Beelzebuth a fost la început un zeu fenician numit Beelsebel, ce însemna „lordul lorzilor”.

Când se ajunge la Ghagiel adeptul devine magician în cel mai profund sens al cuvântului. Magia este arta voinței, iar acesta este centrul voinței. Acesta este un nivel activ ce este reprezentat de bagheta magicianului. Bagheta este o copie a axei lumii în jurul căreia se învârte universul. Zeul masculin al cerului, ce poate fi găsit în multe religii, corespunde acestei axe, iar el este cel ce creează și susține lumea și ordinea ei. Axa lumii este falusul zeului. Ghagiel, condus de Beelzebuth, reprezintă forțele apocalipsei ce cauzează ruperea baghetei și distrugerea acesteia. Lordul muștelor se hrănește din vechea lume, precum muștele consumă un cadavru. Din cenușa vechii lumi, magicianul recreează universul ridicând bagheta și devenind axa lumii în jurul căreia se învârte un nou univers.

Satariel

Satariel este prima Qliphă după Abis. Adeptul intră în Satariel renăscut și botezat în apa neagră a acestuia. Satariel este partea întunecată a lui Binah, iar aceste lumi sunt în strânsă legătură deoarece Binah este deja o forță întunecată ce acționează pe partea stângă a Pomului Vieții. Diferența este că Satariel nu face parte dintr-o ordine a luminii a Copacului Vieții, ci face parte din Sitra Ahra și din „partea cealaltă”. Atât Binah cât și Satariel corespund cu întunecatul și misteriosul. Ele reprezintă principiile care poartă toate răspunsurile în interior, dar acestea se află ascunse în întuneric. Satariel este cea care ține secret și ascunde. Întunericul care este creat în Binah acționează ca o formă negativă din care Creația își capătă forma. Binah și Satariel reprezintă timpul și destinul și sunt asociate cu zeițele destinului, cum ar fi țesătoarele din Grecia Antică sau din mitologia nordică. Cele trei țesătoare din Grecia Antică sunt Clotho, Lachesis și Atropos, iar sarcina lor este să învârtă ghemul și să taie firul vieții al fiecărui om. Clotho ține furca și are putere asupra nașterii. Lachesis are putere asupra evenimentelor din timpul vieții, iar Atropos, care poartă un voal negru, taie firul ce determină moartea. În aceeași manieră, cele trei țesătoare din mitologia nordică Urd, Verdandi și Skuld corespund cu nașterea și trecutul, viața și prezentul, și, în final, moartea și viitorul. Lilith are reședința originală în Satariel dar, similar cu zeițele destinului, acționează în nivelurile astrale unde țese ca un păianjen firele destinului. Binah și Satariel corespund cu zeii timpului, Chronos și Saturn, cei ce execută ritmul sorții prin mișcările Lunii la nivelurile inferioare. Zeița indiană Kali are putere asupra timpului, iar ea corespunde de asemenea cu Binah și Satariel.

Când adeptul ajunge la Satariel este făcut un pas final în nivelul divin. Pentru adeptul laturii întunecate, Satariel este locul unde intră în centrul lumii de jos pentru a-i întâlni conducătorul. Adeptul îi va întâlni pe Ereshkigal, Hel, Hades, Lucifer, Satan sau alte caractere ce sunt asociate cu părțile cele mai profunde ale lumii de jos. La început, după intrarea în Satariel, adeptul bâjbâie într-un întuneric deplin. O experiență comună ce caracterizează Satariel este aceea de sentiment de rătăcire prin labirinturi lungi și întunecate. Demonii lui Satariel sunt asociați cu absurdități, delir, confuzie și mistere. Lucifuge conduce aici și nu trebuie confundat cu Lucifer. Lucifuge evită lumina, în timp ce Lucifer este aducătorul de lumină. Lucifuge conduce adeptul prin labirinturile întunecate din Satariel către ultimele niveluri ale Qliphoth-ului. În întunericul din Satariel se poate trăi experiența respirației marelui dragon, Tehom. În tuneluri, se pot auzi ecouri ale unor sunete ciudate ce provin dincolo de limitele universului. La cel mai întunecat punct, întunericul se aprinde și devine lumină. Adeptul experimentează cum ochiul atotvăzător al dragonului este deschis. În această etapă adeptul obține viziune clară iar al treilea ochi începe să se deschidă. Ochiul este numit ochiul lui Lucifer, Shiva sau Odin. În vechile mistere grecești, această experiență a fost numită Drakon, ce înseamnă „a vedea”.

Abisul

Între nivelul divin și sferele inferioare se găsește un Abis. În tradiția luminii acesta poate fi conectat cu o pantă enormă ce conduce la partea întunecată. În această parte Abisul nu există în aceeași manieră. Adeptul luminii ce eșuează în încercarea de a ajunge la triada divină cade în Abis și poate deveni o victimă a forțelor haosului ce locuiesc aici. Din perspectiva părții întunecate, totuși, Abisul poate însemna un râu ce separă cel mai întunecat centru al lumii de jos de părțile înconjurătoare.

În Qabalah, Abisul este numit „Masak Mavdil”. În Abis și în râul său întunecat se află toți adepții ce au eșuat, înnecați. Prin trecerea Abisului, forma limitată, veche a magicianului moare. Toate atributele ce au determinat viața și voința adeptului au fost lăsate în spate. Adeptul este transformat în Abis. Forțele întunericului înlătură toate limitările ce rețin sufletul magicianului de a deveni divin. După Abis, sufletul devine ca un diamant negru ce duce în el toate culorile vieții.

Fizic, Abisul corespunde cu gâtul și cu partea din spate unde coloana trece în creier. Aici putem găsi chakra Vishuddi, care este comparată cu un lotus albastru cu 16 petale. Ființe și entități precum Abbadon (Îngerul Abisului) și Choronzon se găsesc în Abis. Ei consumă părți din Sinele vechi și limitat pe care magicianul le lasă să moară în Abis.

Gha'agsheblah

Gha'agsheblah este cea mai înaltă Qliphă dintre cele ce se află sub triada superioară. Gha'agsheblah este forța ce conduce toate sferele Qliphothice ce se află sub Abis. Cea mai înaltă triadă corespunde ideilor și conștiinței divine. Cele șapte niveluri de jos corespund cu grade diferite de concretizare a ideilor. Atât Gha'agsheblah cât și omologul luminos sunt asociate cu Demiurgul, creatorul ce dă formă lumii. Cele șapte lumi de sub triadă pot fi comparate cu cele șapte zile în care Dumnezeu a creat lumea, conform bibliei. Actul Creației apare ca un impuls în Chokmah primind o formă negativă în Binah. Binah garantează spațiul pentru ca ceva să fie creat, similar cu topirea unui metal într-un mulaj. Chesed este principiul ce umple forma așadar creează o existență pozitivă. Deci Chesed face impulsul din Chokmah concret și acționează ca Chokmah, dar la un nivel concret. În triada seuperioară, toate principiile sunt doar potențiale și nu idei veritabile.

Atunci când adeptul întâlnește Gha'agsheblah, este inițiată prepararea pentru părăsirea nivelelor concrete și călătoria în esența absolută a univerului ce este găsită în cea mai înaltă triadă. Gha'agsheblah reprezintă forțele ce testează adeptul înainte de începerea călătoriei în Abis. Gha'agsheblah dezbracă complet adeptul înaintea Abisului și a triadei superioare a Qliphoth-ului. În folclorul sumerian al coborârii zeiței Inanna în lumea de jos, ea trece șapte porți pentru a ajunge la tronul surorii ei, Ereshkigal. La fiecare poartă ea este forțată să înlăture un articol de îmbrăcăminte până când ajunge goală. Îmbrăcămintea corespunde cu cele șapte atribute ale vieții pe care trebuie să le lase în urmă pentru a sta față în față cu moartea. Cele șapte Qliphe din spatele Abisului reprezintă cele șapte porți ale lumii de jos. Gamaliel înlătură atributele lui Yesod, Samael pe cele ale lui Hod și tot așa, până când magicianul stă gol în fața Abisului. Forțele Qliphothice distrug învelișurile materiale, atributele, iluziile ce sunt obstacole în întâlnirea întunericului și celei mai superioare înțelepciuni. Gha'agsheblah înlătură ultimul strat de îmbrăcăminte și ghidează adeptul către Abis și domeniile cele mai profunde ale lumii de jos.

Gha'agsheblah reprezintă nivelurile superioare ale misticismului erotic. În acest nivel, suferința și plăcerea sunt transcedentate și se schimbă una pe cealaltă într-o energie extatică ce se află dincolo de polaritatea dintre atracție și repulsie. Adeptul se duce dincolo de orice diferență dintre plăcere și suferință. Energia morții, Thanatos, este transformată în energia vieții, Eros, iar goliciunea Abisului este umplută cu energia ce dă posibilitatea unei renașteri metafizice în ceața morții.

Demonul Astaroth conduce Gha'agsheblah. Astaroth este de asemenea numit Ashtaroth, sau Astarte, iar la început a fost o zeiță semitică a fertilității și războiului, echivalentă cu Ishtar printre babilonieni și Inanna printre sumerieni. În textele goetice, Astaroth este numită Venus impură a sirienilor cu sâni de femeie, dar cu cap de măgar sau de bou. În Goetia, Astaroth este al 29-lea demon și se află în posesia unei înțelepciuni imense. Astaroth poate da informații cu privire la trecut, prezent și viitor și poate arăta toate secretele. Astaroth a fost unul dintre cei mai importanți Îngeri Decăzuți ce au fost aruncați în Abis iar Astaroth poate spune adeptului despre Căderea Îngerilor, și motivul din spatele propriei Căderi.

Golachab

Golachab este cea mai brutală dintre sferele Qliphothice. Numele acestei Qliphe este relevator pentru natura acestei sfere: „incendiatorii”, „înflăcărații”, „vulcanii” sau „cei ce ard în flăcări”. Conform anumitor teorii, aceasta este reflexia lui Geburah, Sephira din care s-a născut Qliphoth-ul. Geburah este forța imperativă și represivă care în mituri este comparată cu focurile Iadului. Geburah este mânia lui Dumnezeu ce inspiră frică în cei pioși. Este aspectul sever al lui Dumnezeu și al Copacului Vieții. Unii susțin că forțele Qliphoth-ului sunt o pedeapsă de la Dumnezeu. Qliphoth-ul este haosul și bântuirea pe care Dumnezeu le trimite omului nesupus. Cum a fost menționat mai sus, mulți qabaliști susțin că furia lui Dumnezeu a creat o spărtură în Creație, iar mânia ce a pătruns a cauzat formarea Qliphoth-ului. Cea mai comună teorie cu privire la Geburah și Golachab este aceea că Pomul Vieții este format dintr-un echilibru dintre mila lui Dumnezeu (Sephira Chesed, numită și Gedulah) și severitatea lui (Geburah). Laturile întunecate ale acestor Sephire conțin aceste funcții într-o formă dezechilibrată. Anti-polul dezechilibrat al lui Chesed corespunde cu lipsa de restrângere, iar latura întunecată a lui Geburah corespunde cu lipsa de milă.

Golachab aparține planului mental și este unul din cei doi poli prin care operează Thagirion. Thagirion reprezintă Sinele și iluminarea întunecată. Thagirion este personalitatea totală, sau Sinele, ce operează în existență printr-o cooperare completă între forță, viziune și acțiune. Cei doi poli ai planului mental sunt plăcerea și suferința. Factorul plăcerii aparține lui Chesed, suferina lui Geburah. Ei sunt aranjați într-o structură specială și adoptă anumite principii, cum ar fi mila lui Dumnezeu și severitatea. Sephirtoh-ul operează într-un cosmos ordonat ce este ilustrat de Copacul Vieții. Omologii Qliphothici ai plăcerii și suferinței nu există în aceste structuri, dar operează în haos. Aici se schimbă în mod general, iar plăcerea trece în suferință și suferința devine plăcere. Putem găsi în aceste două sfere o formă de complex sado-masochist în care reprezintă simultan plăcerea și suferința, atracție și repulsie, sexul și moartea. Aceste două Qliphe sunt conduse de demoni patroni ce sunt deseori asociați, adică Astaroth și Asmodeus; cei doi demoni centrali ai doctrinei satanice originale. Asmodeus conduce Golachab. Asmodeus, al 32-lea demon Goetic, apare în numeroase grimoare și în literatura apocrifă. Este numit „Samael cel Negru” și este fiul lui, sau un aspect al lui Samael.

Golachab și Asmodeus reprezintă focul violent, revoluția și rebeliunea. Această Qliphă corespunde cu Marte, planeta războiului. Asmodeus rupe legături conjugale și inspiră promiscuitate. Magicianul ce atinge această Qliphă învață cum să controleze și să inverseze experiențele de plăcere și suferință într-un mod care rupe structurile Sephirothice. Golachab este asociată cu forțe extrem de violente și periculoase, și cele mai brutale ritualuri de blestemare vin din această sferă. Adepții ce lucrează cu Golachab pot folosi anumite ceremonii ce implică focul: mâncatul sau mersul pe cărbuni încinși, sau ritualui speciale de sado-masochism pentru a contacta forțele acestei Qliphe.

Thagirion

Al șaselea nivel Qliphothic (sau al cincilea de la nivelurile de inițiere) este denumit Thagirion, ce semnifică dispută sau proces juridic. Aceasta poate fi interpretată în mai multe moduri, câteodată ca procesul juridic religios în care Satan este procurorul lui Dumnezeu, sau ca locul unde judecata lui Dumnezeu și admninistrației sale a dreptății este localizată. Separat de numeroase interpretări mitologice, numele Qliphei denotă natura antinomică ce lucrează împotriva legilor părții luminoase. Toate Qliphele poartă nume peiorative deoarece acționează ca antiteze a ordinii prezente. Deoarece Sephiroth-ul idealizează unitatea, latura întunecată semnifică dezbinare. Aceasta explică de asemenea și semnificația „disputei” în numele Thagirion.

Thagirion este Qlipha centrală în Ha-Han Ha-Hizon, copacul Qliphothic extern. Această Qliphă este latura întunecată a lui Tiphareth în Sephiroth. Ambele sfere corespund cu copilul sau cu progenitura, iar Tiphareth este asociată cu Cristos și cu caracterele Mesianice în timp ce Thagirion este asociat cu Antihristul și cu Bestia 666. Primele caractere propovăduiesc mântuirea prin ele (Isus explică în Biblie că el este singura cale de mântuire),  ceva ce este pus la îndoială de cele din urmă ce subliniază posibilitatea omului să se salveze singur. Tiphareth și Thagirion sunt amândouă asociate cu diferite caractere umane ce canalizează forța de la acest nivel, precum Dodhisatvas, maeștri secreți sau profeți. Deoarece acest nivel este sfera centrală a Copacului, cei ce sunt la acest nivel sunt capabili să mediteze între lumile de deasupra și lumile de jos. Personalități puternice pot fi asociate cu oricare dintre cele două niveluri depinzând de preferințele majorității: pentru un musulman, Mohamed este un caracter Tiphareth (desigur musulmanii nu folosesc acest simbolism), în timp ce el este văzut de unii creștini ca Antihristul, și deci un caracter Thagirion. În primele etape ale carierei sale, Hitler era văzut ca un mesia ce salvează Germania. Atunci, a asumat un caracter Tiphareth. Dar, după război era văzut ca Bestia personificată, iar acum este unul dintre cele mai populare caractere ce îl personifică pe Antihrist. Nero, Genghis Khan, Attila și mulți alți oameni puternici au fost numiți Antihrihristul și erau caractere pe care lumea proiecta umbra. Filozofi și mistici precum Nietzsche, Crowley și Gurdieff au fost, în mai multe cazuri, conectați cu Thagirion deoarece ei au spus că omul se poate salva singur, și au folosit o limbă simbolică ce avea legătură cu Thagirion. Un individ poate canaliza Thagirion și să fie o voce pentru cunoștințele laturii întunecate.

Pentru toți adepții, acest nivel înseamnă iluminare. Atât Tiphareth și Thagirion aparțin sferei solare, sau nivelului mental, iar aici magicianul vine în contact cu sinele superior (sau sinele inferior depinzând de felul în care este ținută harta). Magicianul își întâlnește Daemonul care, în partea luminoasă, ia forma Îngerului Păzitor, un termen inspirat de „magia sfântă” a lui Abramelin. În partea întunecată, Daemonul ia forma Bestiei. Latura luminoasă este caracterizată de iluminare intelectuală, în timp ce partea întunecată conduce la o iluminare instinctivă în care forța, viziunea și acțiunea sunt unite. În partea luminoasă, adeptul atinge o distanță intelectuală față de aici și acum, în timp ce partea întunecată conduce spre o prezență completă în aici și acum.

În unele niveluri ale căii inițiatice laturile întunecată și luminoasă sunt unite și, la nivelul solar, magicianul poate experimenta unitatea dintre Îngerul Păzitor și Bestia. Daemon-ul magicianului unește atât lumina și întunericul din interior, precum zeul gnostic Abraxas, ce este asociat cu acest nivel.

În Alchimie, aici se atinge statutul de diamant galben, numit Citrinitas. Sfera solară corespunde de asemenea cu topazul și aurul în Alchimie (Kether-Thaumiel sunt reprezentate de aur într-o formă roșie, superioară). Mulți adepți au parte de trăiri puternice de poftă când ating sfera soarelui. Aici devin una cu scopurile și idealurile pentru care s-au străduit. Adeptul trăiește o împlinire în toată ființa lui sau în Sine, așa cum este numit în terminologia psihologică. Acesta este Raiul pentru cei religioși (sau Iadul pentru cei ce s-ar duce acolo), niveul Boddhi sau Satori în misticismul oriental. Pentru magicienii Căii Stângi, ascensiunea la acest nivel duce la un sentiment de putere totală, dar nu într-o formă naivă și iluzorie ce poate fi trăită acum și din nou la nivelurile trecute. Pentru magicianul Căii Drepte, se ridică un sentiment de totală benevolență. Amândouă stări sunt prea suficiente și au devenit o capcană pentru numeroși călători spirituali. Nivelul soarelui și nivelul mental sunt doar la jumătatea drumului inițiatic. Această sferă, în terminologie simplă, poate fi desemnată ca un nivel în care adeptul trăiește „totul despre el” la capacitate maximă și experimentează toată ființa sa cu laturile distructive și creatoare în balanță. Dar, dincolo de acest nivel încep nivelurile superioare; sfera stelară, sau steaua transcedentală, ce poate fi numită un nivel în care adeptul devine „mai mult decât el” este nivelul în care se străduiește magicianul asiduu.

Tiphareth corespunde cu soarele în forma sa luminoasă, în timp ce Thagirion corespunde cu Soarele Negru. Soarele Negru reprezintă soarele în forma sa interioară, unde strălucește în interiorul omului și în lumile Qliphothice, asunse. Soarele comun este soarele extern ce luminează peste lumea obișnuită. Soarele Negru corespunde cu zeul Set din mitologia egipteană, în timp ce soarele obișnuit corespunde cu fratele său geamăn, Horus. În mitologia Nordică, Balder este asociat ocazional cu soarele obișnuit, în timp ce Soarele Negru corespunde fie cu Loke sau cu fratele orb al lui Balder, Hoder. Se pot găsi aspecte de ale lui Hoder ce sugerează că este o formă de Odin, iar Odin este de asemenea asociat cu Soarele Negru. Thagirion este soarele laturii întunecate, ce poate fi interpretat ca fiind soarle lumii de jos, care în mituri este personificat de Balder în Hel, Ra în Amenti sau de alți zei solari în regatul morții.

Soarele este simbolul sinelui împlinit, sau sinelui, ce poate atinge conștiința și iluminarea doar în lumea de jos. Înainte ca omul să-și confruntat propria moarte și aspectele mai întunecate, trăia rupt de multe părți din el. Fiind față în față cu moartea și intrând pe calea întunecată omul poate atinge iluminarea și cunoașterea absolută despre el. Aceasta este ilustrată de zeul egiptean Khepera ce încarnează principiul existenței și devenirii. Khepera poartă soarele în lumea de jos unde este renăscut ca propria progenitură. Soarele ce îl poartă reprezintă Sinele lui, și doar în lumea de jos poate un zeu să se creeze. Într-un vechi text egiptean, Khepera spune: „Eu sunt Khepera, cel ce s-a creat”.

Soarele Negru, sau principiul Thagirion, nu este doar soarele din lumea de jos, ci și o forță ce are o relație mai independentă cu sinele. Soarele Negru este un principiu ce strălucește în Sine în timpul călătoriei în subconștient. Soarele Negru este soarele interior sau central ce generează iluminare și forța divină în om. De asemenea, putem găsi descrieri unui Soare Negru extern. În acest caz, discutăm legende despre o lume în interiorul pământului: o lume ce este iluminată de prorpiul soare, numit „Soarele Negru”. Aceste legende au fost recreate de scriitorul ezoteric Sir Bulwer Lytton în poveștile sale Vril, ce arată un popor ce trăiește în interiorul pământului și se află în posesia unei forțe numită Vril. Altă speculație în ceea ce privește un Soare Negru extern susține că este un soare Negru în mijlocul universului, sau alternativ în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, ce radiază prin univers cu o lumină care, pentru om, este percepută ca un întuneric gol. Se spune că generează materia întunecată ce umple universul.

Soarele Negru este generatorul din spatele forțelor ce în texte oculte sunt numite Vril, Od,  Kundalini sau forța Dragonului. Thagirion și Soarele Negru pot fi descrise ca principii ce canalizează acele forțe ale haosului din afara universului, ce ajung în univers atât ca forțe dătătoare de viață cât și ca forțe aducătoare de moarte. Thagirion corespunde cu Bestia din Cartea Revelației. Această forță poate fi găsită în vechea mitologie nordică ca fiind lupul Fenriz, și Thagirion este condusă de demonul Belphegor în Qabalah Goetică. Zeul încornorat în cele multe forme ale sale este o personificare a energiei solare ce pulsează din Thagirion. Demonul solar Sorath își are originea în Thagirion și are aceeași valoare numerică precum Bestia Apocalipsei, adică 666. Numărul 666 este numărul Soarelui Negru și poartă cheia formulei Shemhamforash și numărului 72, și corespund amândouă numelui secret al lui Dumnezeu și a celor 72 de demoni ai magiei Goetice.

A'arab Zaraq

A'arab Zaraq este cel mai îndepărtat nivel astral al părții întunecate al copacului qabalistic. Netzach este rivalul sephirothic al acestei Qliphe. Netzach semnifică victorie, iar victoria este un aspect central și pentru anti-polul ei întunecat. A'arab Zaraq reprezintă bătălia, iar forțele sale sunt invocate de magician pentru victoriile în bătăliile vieții. Zei războinici, precum Odin și Baal, în forma lor demonică sunt asociați cu această sferă. În Qabalah, Baal este văzut ca fiind demonul conducător în A'arab Zaraq.

Simbolul lui Netzach este porumbelul alb, ce corespunde cu iubire, puritate și pace. Corbul este simbolul lui A'arab Zaraq. A'arab Zaraq înseamnă „Corbii Dispersiei”. Corbul este rivalul negru al porumbelului și reprezintă război și furtună, dar de asemenea pasiune, păcat și înțelepciune interzisă. Trăiește de pe urma morților câmpului de luptă și este un spirit liber al morții. Corbul este de asemenea pasărea vorbitoare ce aduce mesaje și profeții, conștiința liberă a magicianului, împrăștiindu-se precum corbii lui Odin pentru a aduce cunaoștere și înțelepciune.

Corbul corespunde cu sufletul magicianului atunci când zboară în extaz, rezultatul întâlnirii dintre viață și moarte ce are loc în inițierea Qliphothică. Trecând printr-o moarte simbolică, magicianul nu se mai teme de moarte, și în același timp învață cum să trăiască. Această „inițiere a morții” începe în această Qliphă și este împlinită de iluminarea din Thagirion. Corbul zboară prin marea neagră a coșmarurilor care este Paroketh, voalul ce separă planul astral de planul mental. A'arab Zaraq este ultima lume a planului astral.

Aceasta este sfera emoțiilor întunecate. Aici putem găsi furtuni ale sentimentelor interzise și instincte obscure. Magicianul întâlnește expresii explozive creative. A'arab Zaraq este asociată cu arta și muzica. Aceasta este sfera Romanticului și poetului Sturm und Drang. Magicianul poate fi eliminat dacă nu este concentrat asupra scopului de a ajunge la Qlipha Thagirion și dacă nu urmărește drumul corbului la Soarele Negru.

În A'arab Zaraq magicianul trece printr-un botez. Porumbelul din Netzach apare în botezul lui Isus, sau a altor adepți ai tradiției luminii, dar în baptismului magicianului Căii Stângi apare corbul. În A'arab Zaraq apare un potop ce îneacă vechea lume pentru ca o nouă lume să poată fi creată. Magicianul trece prin faza alchimică Nigredo unde părăsește vechea lume. După „botezul negru” magicianul, similar cu un pelerin în Calea Stângă, lasă totul în urmă ce nu este în cadrul căii. A'arab Zaraq este pasărea ce lasă oul în urmă să zboare către Thagirion și către nivelul mental. Hermann Hesse descrie acest proces în cartea sa, „Demian”:

„Pasărea sparge oul. Oul este lumea. Pentru a fi născut trebuie distrusă o lume. Pasărea zboară către Dumnezeu. Dumnezeu este Abraxas.”

Venus cea albă și pură aparține de Netzach, iar Venus cea Neagră corespunde cu A'arab Zaraq. Venus cea Neagră este numită Venus Illegitima și este zeița perversiunilor. Iubirea ei este sterilă la nivelul lumesc, dar fertilă în magician și în nivelurile superioare. Prin ea, magicianul poate fi născut în lumile superioare. Magicianul este născut ca propriul său copil și devine una cu sinele superior sau „Daemon”. Venus Illegitima este mama acestui Daemon. Ființe demonice sunt create de uniunea sexuală dintre ființe pământeșți și spirituale. Nephilimii din biblie, bastarzii, au fost născuți în urma uniunii dintre fii cerului și fiicele pământului. Sinele superior sau Daemonul magicianului aparține nivelului următor.

Samael

În mitologia iudaică, Samael este soțul lui Lilith. Samael este un epitet al Diavolului, iar Lilith  l-a întâlnit după ce a ieșit din grădina edenului. Împreună au dat naștere la vietăți demonice ce au populat Gamaliel. Samael este marele ispititor, și ispitește cu înțelepciune. În Sepher Yetzirah, un ciudat manuscris qabalist, Samael corespunde cu înțelepciunea ocultă, și în Qlipha Samael începe adevărata inițiere a Căii Stângi. Toate concepțiile și perspectivele obișnuite asupra lumii sunt puse la îndoială în această Qliphă. Magicianul care a ajuns la acest nivel va fi capabil să vadă dincolo de regulile și legile etice care ne-au ținut în loc într-un cenzor psihic ce întunecă o mare parte a conștiinței noastre. La acest nivel, magicianul va confrunta aceste reguli și legi etice prin a le face conștiente. Așadar se poate forma o înțelegere personală a funcțiilor existenței și va decide în mod individual ceea ce este corect sau greșit, bine și rău. În acest sens, Samael este ispititorul ce îndeamnă omul să mănânce fructele cunoașterii. El de asemenea relevă frumusețea lumii și direcționează în jos, în interior, în loc de sus către regatul Raiului. Samael este cel ce distruge iluziile cu intelectul său. Samael desființează concepții și idei până la cele mai mici componente. Arta psihedelică și suprarealistă poate oferi o frântură din Qlipha Samael, iar deconstrucția limbii ce poate fi găsită în Dadaism poate fi folosită în lucrări magice cu Samael.

Hod este partea luminoasă a lui Samael. Hod reprezintă intelectul și aparține unui nivel astral mai înalt. Samael este intelectul întunecat ce poate fi perceput ca nebunie, originalitatea și geniul ce este activ în afara cadrului rațiunii și a convențiilor civilizației. Numeroși oameni de știință, scriitori și artiști au atins domeniile lui Samael. Intelectul lui Edgar Allan Poe pare să fi fost ocazional influențat de Samael, iar următoarele cuvinte pe care le-a scris despre sine prezintă un bun sumar a formei de inteligență care este Samael:

„Oamenii m-au considerat nebun, dar problema nu este încă rezolvată, dacă nebunia este sau nu cea mai înaltă inteligență – dacă ceea ce e glorios, dacă tot ceea ce profund – nu se ridică din boala gândului – de la toane ale minții exaltate pe socoteala intelectului general.”

În Qlipha Samael, magicianul face un pact cu forțele întunecate și primește invitația lui Friedrich Nietzsche de a reevalua vechi valori. Nebunia devine înțelepciune, moartea devine viață. Samael este „Otrava lui Dumnezeu”. Aici iluziile sunt otrăvite, iar toate categoriile și concepțiile sunt desființate până nu mai rămâne nimic. Partea întunecată a planului astral poate fi comparată cu o cupă umplută cu otravă sau cu un fluid toxic. În timp ce Gamaliel este cupa, Samael este elixirul iar următoarea Qliphă, A'arab Zaraq, este locul unde magicianul simte efectul. Consumarea otrăvii este un ritual decisiv de trecere făcând tranziția dintr-o stare la cealaltă. Printre anumite triburi primitive și culturi shamanice, mușcătura unui șarpe veninos a fost asociată cu inițierea (uneori în formele mai drastice cauzează moartea inițiatului). Mai comun, totuși, este golirea de către inițiat a unei cupe ce conține o formă de halucinogen. Veninul lui Samael cauzează o moarte inițiatică a personalității lumești a magicianului. În locul său, adevărata voință va fi eliberată corespunzând cu Bestia și Thagirion.

Samael este Qlipha trișorului. Trișorul este caracterul mitologic ce transmite atât înțelepciune cât și nebunie. Zeul nordic Loke are calitățile unui trișor fiind înțelept și viclean, precum și cauza multor probleme. În miturile indienilor nord-americani, coiotul este deseori un astfel de caracter. Trișorul poate fi un aducător de cultură ce împărtășește abilități și obiecte ce pot fi atât binecuvântări cât și blesteme. Un bun exemplu este focul ce poate aduce căldură, dar care poate să și ardă. Inițierea simbolică în misterele focului aparține inițierii în Calea Stângă și deci, de asemenea, Qliphei Samael. Magicianul face un jurământ la acest nivel și obține controlul asupra lui Kundalini, „energiei vitale”, și focului interior. Inițierea magică întunecată este un proces care poate fi dureros deoarece dă peste cap vechi concepții. Magicianul își dezvoltă identitatea magică în Samael și poate vedea lumea cu alți ochi. Concepțiile care sunt desființate de otrava lui Samael se vor ridica într-o nouă formă mai pură atunci când magicianul ajunge la lumile mai superioare. Demonul cu întruchiparea de păun, Adramelech, cel ce corespunde cu individualitatea, frumusețea și clarviziunea, conduce Samael. Magicianul abandonează barierele etice ce l-au oprit din împlinirea magică. Valorile etice sunt înlocuite cu valori estetice. Samael otrăvește barierele moralistice ce reprimă auto-crearea artistică a magicianului.

Gamaliel

Influența lui Lilith continuă în următoarea Qliphă. Aici a luat o formă mai personificată ca fiind conducătoarea lui Gamaliel. Poziția lui Lilith în Gamaliel joacă o importantă parte în rolul său ca regină a lumii, și de aici controlează lumea, fiind forța ascunsă a acesteia. Gamaliel este umbra lui „anima mundi”, „sufletul lumii”. Gamaliel este sfera viselor și partea întunecată a lui Yesod. Visele pe care omul nu poate, sau nu dorește să și le amintească în starea trează, pot fi găsite în Gamaliel. Aceste vise întunecate au un caracter revelator și expun părți ale individului pe care se poate să nu vrea să le accepte. Visele întunecate sunt cenzurate de ego și sunt reprimate până în Qlipha Gamaliel. Așadar Gamaliel este „Qlipha viselor întunecate”.

Gamaliel este, în principal, sfera sexualității interzise. În timp ce Adam și Eva reprezintă sexualitatea doar pentru reproducere, Lilith și iubiții săi demonici corespund unei sexualități inițiatice în care forța lui Eros este folosită pentru a atinge stări superioare de conștiință. Un magician al întunericului intră în Gamaliel pentru a deveni conștient de mecanismele sexualității, drept urmare va înceta să fie sclavul instinctelor ascunse. Originea poftei sexuale este de asemenea arătată în această Qliphă. Magicianul va ajunge la o înțelegere a structurilor instinctelor primare și va învăța cum să folosească sexualitatea pentru progresul magic.

Sephira Yesod și Qlipha Gamaliel aparțin amândouă sferei astrale. Toți părăsesc corpul fizic noaptea în timpul somnului. Aceste experiențe sunt parte unor vise mai adânci care în general sunt uitate. Pentru un magician este de o mare importanță să țină minte aceste vise pentru a avea control asupra lor și a ajunge conștient la planul astral. Magicianul încearcă să călătorească prin sferele astrale normale care sunt reprezentate de Yesod și să treacă mai departe către regiunile mai depărtate și mai întunecate ce aparțin lui Gamliel. În timpul călătoriilor astrale prin lumile erotice ale lui Gamaliel, magicianul va întâlni succubus și incubus, iubiți demonici. Vor invita magicianul la o orgie astrală în care chiar și cea mai mică dintre dorințele magicianului va ieși la suprafață. Dacă va avea slăbiciuni, magicianul poate fi vampirizat și lăsat ca o epavă; în schimb magicianul va încerca să folosească orgia pentru a atinge stări de extaz ce eliberează sufletul.

Yesod corespunde cu luna. Gamaliel corespunde cu partea întunecată a lunii. Această parte a fost deseori conectată cu vrăjitoarele și cu practicile lor. Cultul vrăjitoarelor a fost o religie sexuală cu elemente orgiastice. Sângele era o parte esențială din acest cult deoarece fazele lunii corespund cu ciclul menstrual. Sângele lunar corespunde cu fertilitatea și viața și cu relația sa constantă cu moartea. Menstruația este un semn al vieții ce este pierdut în sânge. Eva reprezintă fazele fertile, în timp ce Lilith reprezintă faza de menstruație. Luna este atât moartea cât și sexualitatea. Entitățile care au fost asociate cu această sferă are atât elemente de sexualitate cât și de sânge. Sacrificarea de către magician al propriului sânge și al propriului fluid sexual poate fi găsit în mai multe ritualuri de vrăjitorie ce sunt asociate cu Gamaliel.

Zeii cultului vrăjitoarelor aparțin lui Gamaliel: Pan, Dionysus, Frey, Baphomet și Diavolul medieval. Toate sunt deități falice, deseori încornorate sau sub formă de țap. Dintre deitățile feminine putem găsi zeițe precum Hecate, zeița vrăjitoarelor și fantomelor, sau zeițe ce reprezintă erotismul și vrăjitoria precum Freya, dar de asemenea zeițe ale morții ca Persephone sau Hel. Creaturi vampirice pot fi găsite în Gamaliel și sunt caracterizate de combinarea de viață și moarte, sânge și sexualitate.

Vampirii și alte entități care, în mituri, combină Eros cu Thanatos, sexualitate și moarte, bântuie Gamaliel. Forțele vampirice ale lui Gamaliel se străduiesc să canalizeze forța vitală mai adânc în tunelurile Qliphothice. Acest proces este făcut posibil când energia sexuală este trezită prin visele erotice și viziunile transmise de Gamaliel. Energia vitală curge în jos spre lumea Qliphothică și împrospătează forțele care se dezvoltă aici. În acest proces, magicianul lucrează ca un alchimist și trebuie să intre adânc în întuneric pentru a găsi piatra filozofală sau elixirul vieții. Adeptul trebuie să urmeze acest curs în mod conștient și cu control. Dacă acest lucru se întâmplă inconștient, puterea personală se poate pierde în necunoscut. Atunci magicianul va fi lăsat ca un zombi și va trebui să devină vampir pentru a lua energie de la alții.

Lucrul magic la Gamaliel este de o natură astrală. Include călătorii în astral, visatul conștient și chemarea de succubus și incubus. Pentru a explora Gamaliel, se poate folosi disciplina pentru a sta trez pentru câteva zile, ceva ce poate aduce la apariția viselor clare.  De asemenea, magicianul poate experimenta și abstinența pentru perioade îndelungate de timp pentru a crește energia sexuală și a da astfel posibilitatea unui contact mai puternic cu Gamaliel. Concentrarea meditației abstinenței va fi la Chakra Svadhisthana, care este localizată la organele genitale. Această chakră corespunde cu Yesod-Gamaliel și este comparată cu o lotus oranj. Magicianul trebuie să se concentreze în spatele și în interiorul chakrei. Starea atinsă de această operație este potrivită pentru a chema succubus și incubus, dar cel mai important pe însăși împărăteasa Lilith. Lilith poate fi chemată prin incantația menționată mai sus. Ea apare ca o femeie frumoasă dezbrăcată. Câteodată apare cu un corp de șarpe de la brâu în jos. În unele situații, Lilith poate apărea ca o regină-vampir sau ca un păianjen care țese o pânză a viselor. Artistul Franz von Stuck (1863-1928) a realizat portrete frumoase cu femei dezbrăcate apărând împreună cu șerpi demonici. De asemenea, artiști precum Gustav Klimt și Hon John Collier au prezentat, cu picturile lor, o viziune în întunecata, dar senzuala lume a lui Lilith ce poate fi experimentată în Gamaliel.

Qlipha Lilith

Lilith, mama demonilor, regina vampirilor, conducătoarea prostituatelor și împărăteasa răului, este o deitate care a bântuit omenirea de pe vremea sumerienilor până în ziua de astăzi. Este menționată în manuscrisele sumeriene ca Lil și era temută ca un demon devastator al furtunii. Numele ei va fi mai târziu asociat cu Layil, cuvânt semitic ce înseamnă noapte. Lilith a fost temută, dar de asemenea a fost dorită datorită frumuseții sale mitice. Bântuie atât bărbații cât și femeile în timpul nopții și seduce pe cei adormiți cu plăceri sexuale care depășesc orice lucru care poate fi generat la nivelul lumesc. Lilith este menționată în textele iudaice vechi precum Zohar și Talmud și în manuscrisul Alfa Bet Ben Sira este spusă povestea clasică despre Lilith. Ea a fost prima nevastă a lui Adam și a fost creată independent de el. Acest fapt a dus la situația, așa cum am menționat anterior, în care a refuzat să stea dedesubtul soțului ei. Lilith s-a retras în deșert unde a întâlnit creaturile damnate și alungate ale Creației, și este menționată ca fiind mama demonilor.

În misticismul iudaic Lilith este luna originală ce a radiat din propria putere astfel refuzând să cedeze soarelui. Așadar, luna a fost pedepsită fiind lăsată să reflecte lumina soarelui. Lilith este forța feminină preistorică ce a fost izgonită deoarece nu era loc pentru aceasta. În locul lui Lilith a fost pusă Eva. Eva este femeia bună, potolită care se subordonează ordinelor zeului masculin. Lilith este demonul violent și întunecat ce a fost forțat în exil. Prin condamnarea sa Lilith a trecut într-o existență întunecată și a devenit o existență Qliphothică. Aspectul lunar al lui Lilith aparține mai ales Qliphei Gamaliel acolo unde conduce. Lilith este atât o Qliphă cât și demon. Ca o Qliphă este natura sălbatică și întunecată care este partea sinistră a planului material și cea care deschide porțile spre latura cealaltă a existenței. Ca un demon, conduce sfera Gamaliel care corespunde cu partea întunecată a lunii și cu regiunile interzise ale planului oniric.

Qlipha Lilith corespunde cu sălbaticul și carnalul. Lilith este numită sufletul animalelor sălbatice, și este de asemnea Mama Natură în aspectele sale mai violente. Printre anticii sumerieni era numită Lil și era reprezentată de furtunile distructive și uragane. Ea este aspectul existenței fizice a omului ce nu poate fi controlat. Așadar, omul încearcă să nege și să reprime aceste părți prin crearea unei structuri pentru existența lui în care această forță sălbatică este incapabilă să intre. Dar această forță, totuși, penetrează neîncetat structurile noastre cu forța sa sălbatică și distruge orice încercare de creare a unui Eden pașnic. Lilith nu va sta dedesubt. Aceasta poate fi văzută ca o metaforă a Mamei Naturi ce nu se lasă exploatată. În orice moment ea își poate deschide pântecul și poate să înghită monumentele falice ale omului. Ea este cutremurul ce devorează zgârie-norii și turlele bisericilor în pântecul ei, și este întunericul gothic ce trezește demonii, chiar și în mintea ateistului sensibil. Artiști romantici, precum Caspar David Friedrich și Arnold Bocklin, descriu în lucrările lor cum forțele sublime ale naturii cuceresc civilizația umană. Desenele acestor artiști, care descriu cum o natură grandioasă și întunecată deschide poarta către partea cealaltă, prezintă magicianului o bună imagine a aparenței Qliphei Lilith.

Lilith este mama demonilor, și în ea magicianul trebuie să caute celelalte Qliphe. Spre ea arată pentagrama magică. Pentagrama magiei sinistre indică jos spre pământ, spre sol, spre vremuri antice și spre primordial. Aici se găsește Qliphoth-ul. Qliphoth-ul este realitatea pe care o refuzăm să o vedem. Un magician al Căii Stângi nu refuză, așa cum face adeptul tradiției luminii, holbându-se în ceruri în căutarea unei lumi utopice. Un magician al întunericului se uită către pământ pentru a căuta comorile care au fost ascunse mii de ani. Pântecul lui Lilith este poarta către lumea de jos și către sferele Qliphoth-ului, iar magicianul trebuie să penetreze în Lilith pentru a fi capabil să atingă regiunile ascunse în care comorile inimaginabile, forțele și abilitățile pot fi găsite. De asemenea din pântecele ei magicianul cheamă demonii Qliphoth-ului. Pântecul lui Lilith este mormântul în care adeptul intră, coborând în regatul morții și în lumea de jos într-o călătorie inițiatică spre renaștere.

De fapt, a găsi Qlipha Lilith este prima dificultate pentru magicianul Qliphothic. Lilith este anti-lumea lui Malkuth. Aceasta înseamnă că există în mijlocul lumii noastre, dar în aspecte de care omul nu este conștient. Printr-o explorare a principiului consistent lumii pământești, se poate găsi Qlipha Lilith prin vederea dincolo și împotriva acestor principii. Starea psihologică normală este nivelul de bază al conștiinței în existența umană. Somnul este absența acestei stări, iar somnul este de asemenea pântecul Qliphei Lilith. Părți suprimate ale minții apar în vise și deseori pot lua forme demonice reflectând atât dorința cât și frica noastră.

Qlipha Lilith se poate deschide prin cele mai neașteptate căi și în cele mai neașteptate locuri. O bancă în mijlocul orașului, care din motive misterioase este rar aleasă sau chiar văzută de pietoni, poate fi o poartă către lumile lui Lilith. Un cuvânt ciudat spus într-un context deosebit poate fi formula ce cauzează deschiderea pântecului său. Un mod eficient de a contacta Qlipha Lilith este de a ieși în sălbăticie pe timpul nopții și de a medita asupra umbrelor și a întunericului unde obiectele nu mai sunt vizibile și sunt acoperite de o ceață întunecată; aici poate fi găsită Lilith. Acest întuneric este pântecul ei, și acesta este scopul invocărilor magicianului. Nenumărate incantații au fost folosite în încercările de a o izgoni pe Lilith, dar pentru adeptul Căii Stângi din toate timpurile au fost create și invocații pentru a o contacta. Dacă următoarea formulă este spusă de 13 ori, se presupune că apare Lilith:

marag ama lilith rimok samalo naamah

În timpul contactului cu Qlipha Lilith o idee abstractă sau un impuls emoțional puternic poate fi primit. În alte situații, magicianul poate întâlni demonul conducător al Qliphei sau poate intra în tunelurile Qliphothice.

Qlipha Lilith este condusă de Naamah. A fost numită fiica sau sora mai mică a lui Lilith. În viziuni apare ca o regină puternică îmbrăcată în haine prețioase și bijuterii. Câteodată este seducătoare, dar poate avea și un caracter tiranic. Când magicianul încearcă să canalizeze forța Qliphei, Este chemată Naamah. Această forță este folosită în principal în ritualuri pentru influență și control la nivel material. Lilith este partea întunecată a lui Shekinah, și corespunde cu Sophia și cu Shakti. Shekinah, Sophia și Shakti sunt înțelepciunea și forța ce sunt ascunse în planul material. Când se trezește, această zeiță misterioasă și întunecată poate aduce omul la divin. În mituri această zeiță este comparată cu un șarpe și corespunde cu forța primordială teribilă ce exista la începutul timpului înainte ca zeul masculin al luminii să creeze lumea. Ea este Leviathan sau Tiamat: haosul antic ce exista înainte de crearea cosmosului. În tradiția Tantrică, Lilith apare ca zeița Kali. Kali este forța sălbatică ce dansează în extaz și distruge cu o mână și creează cu cealaltă. Este atât otrava ce aduce somnolența dar în același timp este și înțelepciunea care trezește. Kali corespunde cu un vulcan latent ce clocotește în om și este numită și Kundalini, deseori fiind în corespondență cu șarpele sau cu dragonul. În terminologia Tantrică, Lilith corespunde cu partea din spate a chakrei Muladhara. Muladhara este zona energetică ce este localizată între anus și genitale, acolo unde doarme dragonul. O modalitate de a contacta Qlipha Lilith este de a medita asupra Chakrei Muladhara. Muladhara este comparată cu un lotus roșu, iar în acest caz magicianul meditează la partea din spate a lotusului. Aici poate fi găsită prima peșteră Qliphothică în care Dragonul se odihnește înainte de trezirea sa.

Sferele Qliphothice

Cu ajutorul meditațiilor și ritualurilor, individul poate explora sferele qliphothice, dobândind astfel înțelegere și cunoaștere asupra emanațiilor acauzale. Așa cum am mai precizat, Qliphoth-ul este o hartă a minții, un sistem ce are menirea să separe și să clasifice aceste impulsuri, să le aducă la o formă cât de cât cristalizată pentru a atinge înțelegerea destul de limitată a omului. Așadar, inițierea se face treptat, fiecare qliphă reprezentând un anumit nivel de înțelegere și un anumit grad de control pe care adeptul îl dobândește odată cu explorarea fiecărei sfere. Cele 10+1 sfere sunt următoarele:

1.      Lilith 1.0°. Poarta către necunoscut.

________________________________________________

2. Gamaliel 2.0°. Visele întunecate. Magie astrală. Vrăjitorie. Misterele lunii întunecate. Zeița întunecată.
3. Samael 3.0°. Filozofia Căii Stângi. Înțelepciunea nebuniei.
4. A'arab Zaraq 4.0°. Magie Luciferiană. Partea întunecată a lui Venus. Eroto-misticism și calea războinicului.
5. Thagirion 5.0°. Iluminarea nopții. Soarele Negru. Uniunea zeului cu bestia.
6. Golachab 6.0°. Ragnarok. Activarea lui Surt/Sorath. Magnetismul poftei și suferinței.
7. Gha'agsheblah 7.0°. Nivelurile superioare de eroto-misticism. Preaparații pentru trecerea în Abis.
8. Satariel 8.0°. Deschiderea ochiului lui Lucifer/Shiva/Odin. Principiul Draconic.
9. Ghagiel 9.0°. Strălucirea stelei luciferice.
10. Thaumiel 10.0°. Îndeplinirea promisiunii dată de către Șarpe. Divinitatea.

________________________________________________

      

11. Thaumiel 11.0°. Gaura neagră. Intrarea într-o nouă creație. Universul B.

În următoarea perioadă voi afișa descrierile detaliate ale acestor sfere, așa cum au fost traduse din „Qabalah, Qliphoth an Goetic Magic” scrisă de Thomas Karlsson.

Îngerul Morții

Într-o lume sugrumată de Copacul Vieții, drenată de impulsul primordial al increatului, adeptul ce poartă gnoza în interior trebuie să găsească o cale prin care să se apropie de rădăcina forței a cărei reflexie o poartă.

Într-un fel sau altul, va porni în călătoria sa, fiind bântuit de foamea cunoașterii. Pentru acei foarte puțini înzestrați cu capacitatea de a privi dincolo de păturile superficiale ale existenței, va fi un act de sinucidere lentă, o părăsire a realității în care au decăzut. Analizând această formă de masochism, pot afirma faptul că pe lângă instinctul de a penetra cât mai adânc miezul infinității Haosului, se naște și repulsia față de lumea materială. Deși această repulsie este normală în condițiile de față, ea trebuie să fie temperată, energia fiind astfel canalizată spre explorarea acauzalității. Detestarea obsesivă a unui lucru nu duce la detașarea față de acesta, nici la distrugerea lui, ba din contră, odată cu acordarea atenției, călătorul spiritual se va lipi de el, rămânând în umbra prorpiului dispreț. Atitudinea cea mai bună este indiferența. Cel indiferent este mai liber, iar toată energia lui se duce către ascensiunea spirituală. Așadar, orice act de magie neagră poate fi considerat și un act de sinucidere lentă, renunțând treptat la condiția umană, ceea ce include și sentimentele (ex. ura). De asemenea, orice act de magie neagră este și un act de necromanție, în sensul că moartea este o poarte al cărui lacăt se deschide în urma voinței magicianului. Forța ce a fost închisă în spatele porții este dezlănțuită asupra acestei lumi. Ea va purta adeptul în tentaculele Qliphoth-ului, este același impuls care a îndemnat prima dată omul să privească înspre necunoscut. Acest strigăt înfundat s-a transformat într-o forță. Adeptul va coborî pe crengile Copacului Morții până va ajunge la rădăcină, la miez.

            O astfel de cale nu implică numai o sinucidere metafizică, ci și una fizică. În acest sens, evadarea din constrângerile sephirothice reprezintă ideea că omul se poate afla în poziția de a-și controla prorpiul destin. Poate va exista un timp în care moartea de bătrânețe va fi o dovadă de neputință și lașitate, iar sinucigașii vor fi niște martiri...

Manifestările curentului anti-cosmic în cauzal

Așa cum arată și numele, curentul anti-cosmic face referire la emanațiile ale căror sursă se află dincolo de structurile sephirothice care tind spre unitate. Din perspectiva acestora din urmă, anti-cosmosul este malevolent, distrugând ordinea cosmosului. Așadar, putem defini acest „rău” ca separație. Dar, la fel cum moleculele trebuie să se desprindă pentru a forma alte legături sau cum celulele se multiplică dând o nouă viață, așa putem spune și despre emanațiile anti-cosmice. Ele, deși în antiteză cu caracterul restrictiv al cauzalului, reprezintă o parte esențială din Creație, și anume procesul de dispersie. Această idee a apărut în conștiința umană și s-a concretizat sub forma diferitelor lucrări care au avut ca scop explorarea creației universului. Spre exemplu, în Enuma Elish, din corpul lui Tiamat se creează lumea, iar sângele lui Kingu dă viață rasei umane. O altă idee interesantă care apare în aceste scrieri este aceea că forțele întunecate sunt primordiale. Tiamat și Absu domneau în neantul infinit înainte de timp sau Angra Mainyu se naște înaintea lui Ahura Mazda. De asemenea, unii qabaliști punctează această idee, explicând astfel natura dezechilibrată a stâlpului stâng al Sephiroth-ului. Totuși, sferele Binah, Geburah și Hod sunt ținute în echilibru de stâlpul drept, altfel ar emana incontrolabil către Malkuth iar structurile sephirothice s-ar distruge. Dar o mică parte din acest curent anti-cosmic provine din Sephiroth. Este cunoscută ideea că Malkuth, lumea materială, parte a Sephiroth-ului, se manifestă în același plan ca Nahemoth, lumea materială qliphothică; Malkuth și Nahemoth se află una în cealaltă. Existența emanațiilor qliphothice în cauzal poate fi explicată prin ideea că acestea sunt capabile să pătrundă în structurile sephirothice. Deși sunt fără gând de creație, se pot concretiza în cauzal consumându-l din interior. Qliphoth-ul este tentacula Haosului ce străpunge pătura iluzorie a închisorii ajungând în conștiința umană, plantând în aceasta semințele rebeliunii contra ordinii. La fel ca Sephiroth-ul, Qliphoth-ul este format din 10 sfere, fiecare reprezentând un anumit grad de concretizare al impulsurilor. Doar că, comparativ cu Kether, prima sephiră, Thaumiel are o natură duală reprezentând două concepte opuse prins într-o singură idee. Satan și Moloch sunt gemenii ce conduc Thaumiel, primul reprezentând rebeliunea contra creației, iar al doilea reprezintă Universul B, regatul din Sitra Ahra. Distrugere și creație, două concepte în opoziție, dar în ceea ce privește manifestarea anti-cosmică, două fețe ale aceleași monede. Cum am menționat anterior, Haosul poate distruge, dar de asemenea poate crea. Adeptul LHP va străbate anti-lumile qliphothice, lăsând în spate iluziile ce îl țin în loc, până când va ajunge gol în fața porții către un alt univers, ghidându-se în drumul lui după vocea din ce în ce mai puternică a Haosului. Dincolo, va deveni din creație, creator.

Libertate în Haos

Răul, sau mai degrabă felul în care o anumită societate îl percepe reprezintă un pilon important în construirea mentalității generale a acelui grup, prin negarea anumitor idei/valori în favoarea altora considerate bune. Această jonglare  între bine și rău, între ceea ce este considerat moral și ceea ce este considerat imoral a determinat, cel puțin din unele puncte de vedere, transformarea ființei umane într-o simplă marionetă. Există în istorie o sumedenie de exemple, și, deși tehnicile s-au schimbat esența a rămat aceeași, același impuls, dar cu o cristalizare diferită. Există comfort în aprobarea din exterior, în ideea că urmezi o cale „bună”, dar puțini sunt acei indivizi care decid să privească și orizontul care se află dincolo de ochelarii de cal. Puțini își pun întrebări cu privire la natura lucrurilor pe care ei și/sau societatea le resping. O fi din cauza unui anumit instinct de conservare care se activează de teama posibilității ca ideile actuale să fie considerate false?! Dar apoi, ce este fals?

Moralitatea este variabilă în spațiu și timp, iar omul, între pereții trecutului și ai viitorului, încearcă să-și conducă stagnarea către atingerea unei măreții iluzorii. Războiul este despre decadență, sacrificiu în numele unor pasiuni goale, risipă, confuzie. Dar totuși, câți nu-l acoperă într-o perdea a frumuseții și eternității? Câți nu-și motivează instinctele distructive ca fiind fapte bune? Facem parte dintr-o dimensiune cu creaturi vicioase, născută din impulsul dispersiei, unde supraviețuirea este defapt singura stipulație, fără reguli. Ridic această cupă plină cu otrava naturii întunecate a existenței. Natura răului, așa cum este el perceput astăzi, este elixirul către cea mai înaltă calitate, libertatea. 

Însă, acest mod de gândire nu trebuie să ducă la o rebeliune infantilă, deși așa se întâmplă în multe cazuri. Un adept al LHP ar trebui să fie mai inteligent de atât. Acceptând o ideologie care este contra societății actuale este la fel de stupid și limitat ca acceptarea gândirii generale a societății. În ambele cazuri se activează același instinct de turmă, aceeași dorință de apartenență la un anumit grup, unde individul se limitează în a căuta aprobare în alții. 

În concluzie, răul, devenit metafizic și nu material, este idealul care împinge individul spre libertate, față de orice idee de grup, față de condiția sa ca ființă biologică. Prin acest ideal perceput ca fiind rău de majoritatea, omul își dezlănțuie anarhia din suflet. Și să nu uităm inteligența...