Răul, sau mai degrabă felul în care o anumită societate îl percepe reprezintă un pilon important în construirea mentalității generale a acelui grup, prin negarea anumitor idei/valori în favoarea altora considerate bune. Această jonglare între bine și rău, între ceea ce este considerat moral și ceea ce este considerat imoral a determinat, cel puțin din unele puncte de vedere, transformarea ființei umane într-o simplă marionetă. Există în istorie o sumedenie de exemple, și, deși tehnicile s-au schimbat esența a rămat aceeași, același impuls, dar cu o cristalizare diferită. Există comfort în aprobarea din exterior, în ideea că urmezi o cale „bună”, dar puțini sunt acei indivizi care decid să privească și orizontul care se află dincolo de ochelarii de cal. Puțini își pun întrebări cu privire la natura lucrurilor pe care ei și/sau societatea le resping. O fi din cauza unui anumit instinct de conservare care se activează de teama posibilității ca ideile actuale să fie considerate false?! Dar apoi, ce este fals?
Moralitatea este variabilă în spațiu și timp, iar omul, între pereții trecutului și ai viitorului, încearcă să-și conducă stagnarea către atingerea unei măreții iluzorii. Războiul este despre decadență, sacrificiu în numele unor pasiuni goale, risipă, confuzie. Dar totuși, câți nu-l acoperă într-o perdea a frumuseții și eternității? Câți nu-și motivează instinctele distructive ca fiind fapte bune? Facem parte dintr-o dimensiune cu creaturi vicioase, născută din impulsul dispersiei, unde supraviețuirea este defapt singura stipulație, fără reguli. Ridic această cupă plină cu otrava naturii întunecate a existenței. Natura răului, așa cum este el perceput astăzi, este elixirul către cea mai înaltă calitate, libertatea.
Însă, acest mod de gândire nu trebuie să ducă la o rebeliune infantilă, deși așa se întâmplă în multe cazuri. Un adept al LHP ar trebui să fie mai inteligent de atât. Acceptând o ideologie care este contra societății actuale este la fel de stupid și limitat ca acceptarea gândirii generale a societății. În ambele cazuri se activează același instinct de turmă, aceeași dorință de apartenență la un anumit grup, unde individul se limitează în a căuta aprobare în alții.
În concluzie, răul, devenit metafizic și nu material, este idealul care împinge individul spre libertate, față de orice idee de grup, față de condiția sa ca ființă biologică. Prin acest ideal perceput ca fiind rău de majoritatea, omul își dezlănțuie anarhia din suflet. Și să nu uităm inteligența...
